Spitalul Județean Sibiu a realizat o multiplă prelevare de organe de la un bărbat, în noaptea de 23 spre 24 mai, o operație realizată după aproape doi ani de pauză. Pacientul de la care s-au prelevat organele este bărbatul care a căzut în parcul Sub Arini cu trotineta.
Medicii Spitalului Județean Sibiu au prelevat de la un bărbat de 53 de ani ficatul, rinichii și corneea, pentru a fi utilizate în cazuri grave, după ce pacientul a intrat în moarte cerebrală. Acesta a fost internat pe 19 mai, în Secția ATI, cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral acut, în comă profundă. Diagnosticul de moarte cerebrală a fost pus în data de 23 mai, potrivit reprezentanților SCJU Sibiu. Acordul pentru donare a fost obținut de la familia pacientului de către Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant care, după obținerea acestuia, a demarat procedurile necesare prelevării, luând legătura cu centrele de transplant şi echipele de recoltare. Un rol deosebit de important în proces îl are, totodată, medicul șef al secției Anestezie Terapie Intensivă din cadrul SCJU Sibiu, Dr. Mihai Sava care, în calitate de „key donation person”, identifică potențialii donatori și are rolul de menținere a organelor în condiții optime în vederea prelevării.
La procesul de prelevare a organelor a participat o echipă de medici din București, de la Institutul Clinic Fundeni, coordonată de Dr. Genady Vatachki, care a prelevat ficatul și o echipă de medici din Cluj Napoca, de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal, coordonată de Dr. Pop Dan-Alin, medic primar urolog, care a prelevat rinichii. De asemenea, a mai fost prelevată și corneea, procedură efectuată de către Dr. Dorina Elena – Popa, medic coordonator Compartimentul Clinic Oftalmologie al SCJU Sibiu. Echipele de medici au sosit luni, în jurul orei 22.00. După pregătirea procesului, procedurile de prelevare s-au desfășurat etapizat, între orele 00.00 și 04.00. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgență către centrele de transplant de care aparțin.
La proceduri, din partea SCJU Sibiu au participat Dr. Mihai Sava, medic șef Secția Clinică ATI, Dr. Alina Bereanu, medic primar ATI și Dr. Tiberiu Toabeş, medic primar ATI.
Operația complexă de prelevare de organe este prima prelevare de organe realizată în cadrul celei mai mari unități sanitare din Sibiu din august 2020 și până astăzi, în contextul în care această activitate a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.
“După ce contextul pandemic din ultimii doi ani a afectat procesul de prelevare de organe, am reluat acestă activitate datorită gestului de mare umanitate și grijă pentru semeni făcut de familia pacientului. Dincolo de procedurile medicale și procesul complex, care implică decizii și coordonare perfectă, ceea ce contează este salvarea de vieți omenești. Cel mai mare merit aici îl are familia pacientului iar cuvintele sunt prea puține pentru a descrie emoția și încărcătura unui astfel de gest. Mulțumim din suflet familiei donatorului. De asemenea, mulțumesc colegilor mei pentru implicare și echipelor de prelevare, pentru profesionalism”, a declarat Dr. Tiberiu Toabeş, coordonatorul local de transplant.
Acreditarea centrelor de prelevare de organe se face o dată la cinci ani iar Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este acreditat pentru activitatea de prelevare de organe și țesuturi prin decizia Agenției naționale de Transplant 57/17.12.2018.