7.4 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Regizorul Cristian Mungiu aduce „R.M.N.” Sibiu

Cele mai citite

Cunoscutul regizor Cristian Mungiu aduce la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu filmul „R.M.N.”, în cadrul proiectului „ESTE Filmul de Miercuri”. Proiecția va rula în 8 iunie, de la ora 20.30, și va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri.
„R.M.N.” spune o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl surprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor, după cum arată organizatorii. Premiera mondială a filmului a avut loc la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta, unde a avut o nominalizare la Palme d’Or.
Povestea filmului spune că, în preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de tatăl lui rămas singur (Otto) și de Csilla, iubita din tinerețe, pe care arde să o revadă. Își dorește să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la fabrica de care se îngrijește Csilla sunt angajați muncitori străini, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață, prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.
Preţul unui bilet este de 20 lei și se poate achiziționa online de pe Eventbook (https://eventbook.ro/film/bilete-este-filmul-de-miercuri-r-m-n) sau direct de la casieria Centrului Cultural “Ion Besoiu”, în limita locurilor disponibile.
FOTO Arhivă

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O sibiancă de 16 ani s-a răsturnat cu mașina pe Maramureșului

Două tinere în vârstă de 16 au fost rănite, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe strada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect