5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Salariu minim în UE: Consiliul și Parlamentul au ajuns la o decizie

Cele mai citite

Uniunea Europeană va garanta salariul minim în toate statele membre, după cum au stabilit negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE. Părțile au convenit asupra unui acord care va conduce la adoptarea unei directive europene.
Europenii vor avea salarii minime stabilite prin directivă europeană, astfel că „milioane de europeni” vor beneficia de creșteri ale salariilor, în pofida opoziției și criticilor aduse de mediul economic și de reprezentanții unora dintre țările membre.
„Președinția Consiliului UE și negociatori ai Parlamentului European au ajuns la un acord politic provizoriu în privința proiectului de directivă pe salariul minim în UE. Noua lege – odată adoptată în final – va promova caracterul adecvat al salariilor minime statutare și astfel să ajute la obținerea condițiilor de muncă și de trai decente pentru angajații europeni”, transmite Consiliul UE.
Instituția UE mai precizează că viitoarea directivă va stabili „procedurile pentru caracterul adecvat al salariilor minimime statutare”, promovează negocierea colectivă privind stabilirea salariilor și îmbunătățește accesul la protecția salariului minim pentru acei lucrători care sunt îndreptățiți la un salariu minim sub legislația națională, exemplu printr-un salariul minim statutar sau prin acorduri colective.
Ce va aduce nou directiva europeană pentru salariul minim
Actualizarea salariului minim pe criterii clare, cel puțin o dată la doi ani, implicarea partenerilor sociali pentru stabilirea și actualizarea salariilor minime, promovarea negocierilor colective.
Procedurile privind adoptarea unei legi, directive a salariului minim în Uniunea Europeană datează încă din 2020, când a fost aprobată în Comisia Europeană propunerea trimisă instituțiilor cu drept de legiferare în UE, Parlamentul European și Consiliul UE.
În final, va fi nevoie ca acordul să fie votat atât în Consiliu, cât și în Parlament, însă acest pas va fi unul formal.
Potrivit tuturor estimărilor, directiva ar putea fi votată în luna septembrie și să devină obligatorie pentru statele membre în maxim doi ani.
Salariul minim nu va fi unul unic pentru țările UE, ci va avea reguli unice de stabilire pentru aceste țări. Sunt 21 de state care au legislație privind salariul minim și șase state fără astfel de legi. În cele 21, va exista o evaluare după criterii comune a prețurilor și a puterii de cumpărare, dar și a productivității economiei fiecărui stat. Criteriul procentajului din salariul mediu nu va fi obligatoriu, dar putea fi folosit. În prezent, cel mai mic salariu minim este în Bulgaria, puțin peste 300 de euro, iar cel mai mare, în Luxemburg, peste 2200 de euro.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect