În ziua în care a împlinit 55 de ani, un sibian a fost prins băut la volan.
Joi, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au testat alcoolscopic șoferul unui autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare. Testarea sibianului în vârstă de 55 de ani (împliniți în acea zi) a indicat o valoare de 0,57 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Joi, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control în trafic un autoturism condus pe strada Ștefan cel Mare, fără a avea plăcuțe de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul, un sibian în vârstă de 55 de ani, avea permisul suspendat, iar autoturismul era neînmatriculat. La nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere unui autoturism de către o persoană căreia dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui autoturism neînmatriculat.
Joi seara, în Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul condus de localnic în vârstă de 32 de ani are autorizația de circulație provizorie expirată. La nivelul Poliției Orașului Avrig s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autoturism neînmatriculat.