Flămânzi, fericiţi dar fără casă

Pe o stradă din cartierul Guşteriţa, în locul pe care unii îl numesc „la Moară”, în colibe improvizate din foste barăci sau case pe jumătate dărâmate, trăiesc de ani buni mai multe familii de sibieni. Mulţi dintre ei nu au curent electric. Apa e la o cişmea din curtea „cartierului”. Iarna le e foarte frig iar vara îşi afumă micile locuinţe de fiecare dată când încep să gătească – pe sobele improvizate, fără hornuri, aduse din groapa de gunoi. Mai mereu se luptă cu şobolanii care vor şi ei un acoperiş deasupra capului. La auzul unei asemenea poveşti, mulţi dintre sibieni sunt poate îngroziţi. Alţii, sătui de subiectul mult prea discutat, întorc capul cu dispreţ şi ignoră orice ar vedea sau auzi. Pentru că da, mulţi dintre locatarii de la Moară, sunt ţigani. Să dovedeşti un interes binevoitor pentru problema de aici şi mai ales să menţii constant acel interes, e greu de făcut. Dar la casa ARAPAMESU copiii îşi fac temele, învaţă engleză şi germană, dansează şi mănâncă îngheţată. Unii din ei încă în uniforme de şcoală, se joacă cu baloane. Sunt aceiaşi locatari din cartierul de barăci. Puşi într-un alt context – hrăniţi, curaţi, educaţi – le vom oferi poate puţin mai multă îngăduinţă. Cinci în pat, de-a curmezişul „Am ajuns, în timp, să ne cunoaştem foarte bine. Sunt ca şi parte din familia mea”, ne spune Ioan Ranf, director al ARAPAMESU în timp ce intrăm în cartierul „la Moară”. De-o parte şi de alta – case pitice, netencuite, cu uşi de lemn. Pe-o scară sprijinită de un acoperiş neterminat, mai multe haine sunt puse la uscat. Câinii dorm liniştiţi, în tăcere, la umbră. O femeie îmbrăcată într-o rochie neagră fără mâneci, cu braţele tatuate, strânge un morman de gunoi în faţa „casei” sale. „Aştepţi musafiri de faci curat?”, o întreabă simplu Ioan Ranf. „A, domnu’ Ioan abia am ieşit din spital cu ăsta micu şi bărbatu-meu uite ce-a strâns în casă”, spune ea încă aplecată, cu vădită supărare. Zâmbeşte apoi când ne priveşte şi faţa ei obosită şi aspră devine puţin mai caldă. Csilla Soci are doi copii – familia ei compusă din cinci persoane doarme de-a curmezişul în patul mic din colibă. Iosif, băiatul cel mic, urmăreşte fiecare mişcare a mamei. Cassandra, fetiţa cea mare, lipseşte de acasă – la ora asta e încă la centrul de zi de la ARAPAMESU. Meseria de cerşetor Nu stăm prea mult în curtea „cartierului” de colibe, dar e suficient pentru ca mulţi dintre locatari să se strângă în jurul nostru. Fiecare pare să aibă câte o treabă importantă de discutat cu domnu’ Ioan. Unii îi cer medicamente, alţii se mândresc că au găsit de lucru, alţii se plâng că nu au destul loc în colibe sau cer ferestre şi haine. „O să văd ce pot face. Încercăm să găsim bani să îţi mărim casa. Mă uit ce medicamente mai am. Nu am deocamdată decât uşi, dacă trebuie cuiva”, le răspunde rând pe rând Ioan Ranf (foto). Când ieşim în stradă mai mulţi trecători, bărbaţi în căruţe sau fete aşezate la umbră pe marginea sanţului, îl salută cu respect. „Lipsa de perspectivă e o problemă foarte mare a acestor oameni. Nu e de ajuns să îi ajuţi. Trebuie să îi înveţi să muncească şi să le dai de lucru. Unii nu se vor putea adapta niciodată – pentru ei cred eu că ar trebui inventată meseria de cerşetor”, spune directorul ARAPAMESU. Bonus, educaţia Principala activitate a Asociaţiei Româno-Americane pentru Promovarea Asistenţei Medicale, Educaţiei şi Serviciilor Umane (ARAPAMESU) este susţinerea programului de şcoală după şcoală pentru copiii defavorizaţi din cartierul Guşteriţa. Casa de pe strada Podului primeşte zilnic peste 30 de elevi care îşi fac aici temele, primesc meditaţii, participă la cursuri de dansuri şi limbi străine. „Le oferim câte o gustare şi dulciuri – dovedite insuficiente pentru că acasă ei nu prea au ce mânca. Încercăm să înfiinţăm o cantină şi o bucătărie pentru asociaţie. Sunt mulţi copii care nu vin în prezent, dar sigur ar veni dacă le-am oferi o mâncare caldă. Îi atragem cu asta şi le oferim bonus, educaţie”, spune Ioan Ranf. În cei 10 ani de activitate în cartierul Guşteriţa, ARAPAMESU a devenit deja „acasă” pentru mulţi dintre locuitorii de la Moară. Nu e nimic nelalocul lui la copiii care dansează pe muzică de Andreea Bălan în curtea ARAPAMESU. Sunt veseli, vioi şi parcă lipsiţi de griji. Încercând să povesteşti cu ei despre părinţii sau casele lor, vei vedea cum se pot schimba de la o clipă la alta. Privirile li se înnegurează şi mulţi se ascund. E vorba despre o realitate pe care nici ei nu vor parcă să o recunoască. Sibiu 100% susţine campania ARAPAMESU de strângere de fonduri pentru amenajarea unei cantine pentru copiii din Guşteriţa. Alexandra Ion Cristea