Cei 681 de studenți ai Academiei Forțelor terestre „Nicolae Bălcescu” au început astăzi, 1 octombrie, anul universitar 2014 – 2015, cu o festivitate la care au participat personalităţi din conducerea Ministerului Apărării Naţionale, autorităţi publice locale, comandanţi ai structurilor sistemului naţional de apărare, foşti rectori ai instituţiei, reprezentanţi ai cultelor, părinţi, rude şi prieteni ai studenţilor academiei. Evenimentul a început cu discursul rectorului academiei, gl. bg. prof. univ. dr. ing. Ghiţă Bârsan. „Pentru studenții anilor II și III de studiu, anul universitar 2014 – 2015 presupune o firească și cursivă continuare a activității de până în prezent, reluată după o bine meritată vacanță. Alături de ei își încep studiile militare în academie cei mai tineri colegi, studenții anului I. Sunt convins că prima lună de pregătire, septembrie, a fost pentru ei deosebit de provocatoare, dar cei care reușesc să depășească momentele inerente începutului de carieră în instituția noastră ne demonstrează că reușita la examenul de admitere în academie nu este numai o performanță intelectuală ci este rodul unei motivații mai înalte. Dorința de a deveni ofițeri ai Forțelor Terestre din Armata României”, a spus acesta. Au urmat apoi discursurile studentului Constantin Andreescu, reprezentantul celor din anul I, prefectului Ovidiu Sitterli, a președintelui Consiliului Județean Ioan Cindrea și nu ultimul rând, cel al secretarului de stat pentru politica de apărare şi planificare, gen. în rezervă, dr. Valeriu Nicuț. Acesta a precizat că se află la eveniment în dublă calitate: „cea de membru în Conducerea Ministerului Apărării Naționale și cea de produs al acestei academii. Acum 40 de ani, exact în această perioadă simțeam ceea ce simte domnul Andreescu (n.r. studentul din primul an, care a citit discursul) alături de colegii lui de anul I ”. Totul s-a încheiat defilarea studenților.
Academia Forțelor Tereste „Nicolae Bălcescu” are 681 de studenți, dintre care 136 sunt fete și 545 sunt băieți.