FOTO: Sute de medieșeni au marcat „Ziua Recoltei”

spot_img
Cele mai citite

ZIUA RECOLTEI MEDIAS MICMunicipiul de pe Târnava Mare a sărbătorit sâmbătă cea de-a XI-a ediţie „Ziua Recoltei”. Comercianţii şi-au expus marfa în standurile special amenajate pentru acest eveniment, care s-a desfăşurat ca în fiecare an pe platoul din faţa primăriei. Programul artistic a început după o slujbă religioasă, cei prezenţi având ocazia să savureze micii asezonaţi cu bere rece, să deguşte zacuscă, must şi peşte dar şi să-şi delecteze simţurile cu celelalte produse tradiţionale de toamnă. Fructele şi legumele au fost din belşug, atât în formă naturală cât şi sculptate, ornate sau împănate. Dintre concursuri nu a lipsit „Cămara Tradiţional㔄Cel mai frumos stand”, „Sculptură în fructe şi legume” şi „Cel mai interesant bostan“.

Ambianţa muzicală a fost asigurată de Narcisa Luncan Şimon, Alina Pinca, Antonia Maria Muntean şi Gicu Muntean, ansamblul Rapsodia Târnavelor, alături de soliştii Bogdan Prihoi, Ioan Răzăilă, Ariton Tarnu şi Radu Dumitru, precum şi ansamblul Florile Târnavelor al Clubului Copiilor Mediaş, Ansamblul de Dansuri Maghiare Gyöngyvirag, Ansamblul Cununa Blăjelului, Ansamblul de Dansuri Maghiare Kekiringo şi grupul de dansuri germane al Grădiniţei Bucuria Copiilor.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Zburătorii s-au întors din Olanda mai puternici ca niciodată. 8 zile de cantonament la cel mai înalt nivel, înainte de Campionatul Național

Echipa de baschet în scaun rulant a Sibiului s-a pregătit la Eindhoven, la Centrul Olimpic Papendal, sub comanda unor...

Știri pe același subiect