Arina Ailincăi şi Omul-Carte

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) Cine: Arina Ailincăi Ce: Expoziţie de ceramică şi fotografie Unde: Galeria de artă a U.A.P. Sibiu, Piaţa Mare, nr. 12 Când: 18 august-15 septembrie 2011 Spre deosebire de alţi artişti care folosesc şi ei forme de expresie uzitate destul de mult în trecut, Arina Ailincăi, clujeancă imigrată în Canada din 1987, face acest lucru raportându-se şi la arta ultimelor decenii, nu ignorând-o. Expoziţia de la Sibiu tratează tema ontologiei, ridică întrebări despre existenţa omului, folosindu-se de un inspirat simbol al învelişului şi al golului. Mulajele după corpuri umane sunt goale, ca şi cum oamenii văzuţi de artista ceramistă ar fi ei înşişi nişte învelişuri pentru ceva misterios şi esenţial – interiorul învelişurilor e acoperit cu cuvinte scrise de mână, făcând trimitere la Cuvântul primordial, divin, care locuieşte în om în chip nevăzut. E un îndemn spre interiorizare, spre autocunoaştere, spre citirea cuvintelor din noi înşine. Dacă problemele de identitate ale individului contemporan sunt frecvente şi deseori oamenii se simt ca nişte învelişuri goale, Arina Ailincăi nu ridică doar întrebarea „cine sunt?”, ci oferă, prin cuvintele „interioare”, şi un posibil răspuns la această criză. În alte lucrări, Omul şi Cuvântul devin una prin metamorfozarea într-o specie superioară, care cunoaşte mai mult despre lume şi despre sine: omul devine un Om-Carte, ca într-o simbioză, corpul fiindu-i străbătut de cărţi, deci, fiindu-i umplut de Cuvânt. În fotografii se regăseşte aceeaşi temă a învelişului gol care aşteaptă să fie umplut prin cunoaştere. Lucrările din expoziţie sunt figurative, nu au elemente abstracte, împrumutând din suprarealism şi din expresionism, pe care le combină cu arta conceptuală. Ceea ce rezultă e de bun augur, întrucât redă artei partea profundă, metafizică, pusă la colţ destul de mult în arta contemporană sau ignorată cu totul. Conceptualul se încarcă de lirism, rezultând un stil propriu, unitar, în care influenţele sunt bine topite şi asimilate, artista situându-se într-un dialog cu mai multe forme de expresie, cărora le dă greutatea unei viziuni proprii. E trist pe de-o parte şi îmbucurător pe de altă parte că trebuie să vină de nenumărate ori artişti din afara graniţelor ţării, chiar şi români fiind, care să ne arate ce înseamnă arta de calitate. E păcat doar că această expoziţie valoroasă nu a fost promovată mai mult şi nu au apărut ştiri în presă. Cred că totuşi mai există public pentru aşa ceva în Sibiu. Mihai Curtean