La 16 ani pe Mont Blanc

Într-o ţară împărţită între piţipoance, beizadele şi „creierele” care îşi iau bacalaureatul şi pleacă să studieze în străinătate, îşi mai fac loc timid şi tinerii extraordinari din jurul nostru. Într-o ţară plină de clişee şi dezamăgiri, Cătălin Vasilescu, elev în clasa a X-a la Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş, reprezintă una dintre acele puţine insule de originalitate care ies la suprafaţă printre peliculele grase de prostie, lene şi oportunism ce acoperă spaţiul unde ne încăpăţânăm să ne trăim zilele. Mare fan al lui Bear Grylls La doar 16 ani, Cătălin Vasilescu a urcat pe vârful masivului Mont Blanc din Munţii Alpi (4. 810 m), cel mai înalt vârf din Europa de Vest. În acelaşi timp, deţine şi singurul portal din România dedicat cunoscutului aventurier Bear Grylls, realizator al emisiunii de pe canalul TV Discovery, fiind pasionat ca şi acesta de tehnicile de supravieţuire. „Cătălin este, de circa un an, membrul unui club sportiv medieşean şi deci, era momentul unui astfel de test. Dacă va reuşi, atunci va fi primul medieşan care a atins Mont Blanc-ul la vârsta de 16 ani, vârful fiind unul de referinţă pentru alpinismul mondial”, a declarat Willy Schuster, cel care l-a însoţit pe tânărul alpinist în expediţie şi care, la rândul său, este un om extraordinar. Willy Schuster, născut în comuna Moşna, este singurul român care a escaladat, în mai puţin de un an de zile, patru din cele mai înalte vârfuri de pe şapte continente, cunoscute şi sub denumirea de „Seven Summit” (n. red., „ªapte Vârfuri”). Începe aventura… Călătoria a început pe 15 august, cu pornire din Turda, via Germania, Elveţia, cu sosire în Franţa, la primul punct de pe traseul montan, Les Houches – Bellevue, la o altitudine de 1.794 m. Aici îşi pregătesc bagajele şi iau trenul până la Gara Nid D’Aigle (2.372 m), ultima staţie a celei mai înalte căi ferate din Franţa, TMB (n. red., Tramvay du Mont Blanc). De aici începe ascensiunea propriu-zisă, mai întâi spre tabăra de bază, aflată pe gheţarul Tette Rousse (3.100 m), o zonă cu altitudine suficientă încât să le permită o aclimatizare fără probleme, iar apoi coboară pe întuneric şi îşi petrec noaptea la refugiul Barraque des Rognes (2.768 m). A doua zi pleacă spre Refuge Du Gouter, la 3.817 m altitudine. „Aclimatizarea ne permite o ascensiune rapidă şi lipsită de complicaţii până la 3.100 m, reuşim să ajungem în 1h şi 1/2 pe gheţarul care se află la baza peretelui cunoscut ca Grand Couloir. Până acum a fost destul de uşor. Acum urmează cea mai dificilă parte a traseului. Nici nu începem bine să urcăm şi vedem cum cad pietre. După un urcuş destul de dificil, ajungem în sfârşit la Refuge Du Gouter. Pentru cazarea în camere cu paturi, trebuie să-ţi faci rezervare cu cel putin şase luni înainte. Preţurile sunt destul de piperate după unii, dar justificate, ţinând cont de faptul că transportul alimentelor se face cu elicopterul”, îşi notează tânărul alpinist în jurnalul de călătorie. În următoarele două zile vremea se înrăutăţeşte într-atât de mult încât majoritatea echipelor străine decid să coboare. Viscol puternic, ceaţă densă şi nori negri împiedică pe oricine să urce în condiţii sigure, la o altitudine mai mare de 4.200 m. Sunt nevoiţi să rămână o zi în refugiu, timp în care li se alătură un alt alpinist român, Gabriel Lupu din Piatra Neamţ, alături de care continuă escaladarea a doua zi. Cum se vede lumea de la 4.810 m „În jurul orei 3:10, începem să urcăm pe o ceaţă densă, care nu anunţă nicio schimbare a vremii. Legaţi în coardă, înaintăm încet. Conduce Willy, eu sunt la mijloc, iar Gabi încheie plutonul. Ritmul este foarte bun, toţi cei care au trecut ca fulgerul pe lângă noi după 20 minute se chinuie să urce panta spre Coul. du Gouter (4.000 m), noi depăşindu-i fără nicio problemă. La refugiul Vallot schimbăm beţele telescopice cu pioletul, pe care îl asigurăm de coardă cu un anou. Vântul bate aşa de tare încât frontala şi ochelarii îmi îngheaţă. Hainele îmi sunt albe, iar mâinile încep să-mi îngheţe”, continuă să noteze în jurnal. După patru ore de urcat, la ora 7:30, cei trei se îmbrăţişează emoţionaţi că au ajuns pe vârful masivului Mont Blanc. „Se poate vedea piramida Matterhorn din Elveţia, Grand Paradiso din Italia, iar jos, în vale, cladirile Chamonix-ului par mici castele construite într-o zi însorită pe plajă”, îşi notează Cătălin. În stilul eroului său, Bear Grylls, tânărul alpinist ne recomandă să urmăm traseul clasic de escaladare şi ne avertizează că o ascensiune fără aclimatizare este o experienţă pe care nu o recomandă nimănui. „Pe vârf am simţit că mi s-a îndeplinit visul. Urcarea mi s-a părut uşoară, poate datorită voinţei de a ajunge acolo. Au fost momente în care îmi spuneam că trebuie să continui, cu toate că îmi era greu. Pot spune că mi-am depăşit limitele şi rezistenţa. Imaginea lui Bear Grylls consider că a fost un factor important, poate chiar decisiv în această reuşită”, ne mărturiseşte tânărul alpinist, care şi-a primit botezul muntelui. Ioana Mălău