Divergente serioase intre Putin si Merkel

spot_img
Cele mai citite

In noaptea de joi spre duminica, Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Kremlinului, a declarat ca „Divergenţe serioase există în continuare pe tema crizei ucrainene între preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel”. Declaratia oficialului rus a fost facuta imediat dupa intalnirea dintre cei doi oficiali de la Milano, Italia, in cadrul summitului euro-asiatic Asem. Peskov a mai precizat ca „În cursul acestei întrevederi prelungite (de două ore şi jumătate) şi detaliate, Putin şi Merkel au verificat minuţios punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk, la 5 septembrie, care au permis instaurarea unui armistiţiu – încălcat în mod repetat – în estul Ucrainei între separatişti şi forţele loiale Kievului”.
Cititi mai multe pe Mediafax

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Sub drapelul tricolor, în numele eroilor! Ziua Armatei României, marcată prin ceremonii solemne la Sibiu

Duminică, 25 octombrie 2026, memoria celor care au luptat pentru libertatea și demnitatea României va fi cinstită prin ceremonii...

Știri pe același subiect