2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Transgaz a marcat un secol de activitate, în prezența premierului Victor Ponta

Cele mai citite

1Societatea de gaze naturale Transgaz Mediaș a marcat joi, 100 de ani de la construirea conductei Sărmăşel-Turda, prima conductă de transport al gazelor naturale din România, precum și împlinirea a 40 de ani de la punerea în funcţiune a primei conducte dedicate tranzitului de gaze naturale pe teritoriul țării noastre. Cu această ocazie, societatea a organizat evenimentul „Transportul Gazelor Naturale în România-Un secol de existență˝, iar printre invitaţi s-a numărat premierul Victor Ponta, Ministrul Delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu și Ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Cei prezenți au urmărit în sala de conferințe a sediului central al societății Transgaz, un material video care a cuprins o sinteză a întregii activități derulate de companie în decurs de un secol de activitate.

Premierul Victor Ponta a arătat importanța celor două companii, Transgaz și Romgaz, de a susține strategia națională, de asigurare a a independeței energetice și de sprijin, arătând că fără acest lucru, va fi greu ca România să se dezvolte pe termen mediu și lung.

„Transgaz și Romgaz, în primul rând funcționează în acest moment, au avut listări de succes la bursă, au capital și privat alături de cel de stat. Acționează ca două companii moderne, care investesc și au profit, au angajați, rămân clar la Mediaș. În momentul de față vorbesc ca șef al guvernului, am nevoie ca ambele companii să pună umărul la ceea ce este strategia națională de asigurare a a independeței energetice și de sprijin, în special pentru Republica Moldova, dar și de interconectare cu toți ceilalți vecini ai noștri, fără de care România va fi foarte greu să se dezvolte sustenabil pe termen mediu și lung”, a explicat șeful guvernului, Victor Ponta.

„Vreau să subliniez că acest secol de activitate a fost presărat de premieri europene. Am construit cu profesionalism şi dăruire, de la cei 55 km inauguraţi în 1914, la 13.000 de km de conducte în anul 2014, peste 1.000 de staţii grame-măsurare şi peste 500 km de conducte de mare capacitate de tranzit”, a explicat Petru Văduva, directorul general al societăţii Transgaz.

La rândul său, domnul Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie, a subliniat faptul că România este cea de-a treia țară din Europa din punctul de vedere al independenței energetice și că pentru următorul exercițiu bugetar s-a reușit dublarea sumei ce va putea fi accesată de Transgaz din fonduri europene, fapt ce va crea noi oportunități de dezvoltare a infrastructurii energetice.

La finalul discursului său, ministrul delegat pentru Energie i-a înmânat directorului general al Transgaz, Petru Văduva, o diplomă de excelență din partea Ministerului Economiei, pentru întreaga activitate a companiei.

spot_img
Cick
Ultimele știri

Percheziție la sediul X din Paris: Elon Musk, convocat la „audiere liberă” de Parchetul francez

Daniela ArnăutuSediul din Paris al rețelei de socializare X, deținută de miliardarul Elon Musk, este percheziționat marți de autoritățile...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect