Nicușor Dan, atac frontal la AUR și George Simion! Avertisment dur despre ce ar fi pățit România dacă partidul ajungea la guvernare.
Președintele Nicușor Dan a lansat un avertisment extrem de dur la adresa AUR, formațiunea politică condusă de George Simion, explicând de ce nu a luat în calcul participarea partidului la guvernare.
În opinia șefului statului, instalarea AUR la putere ar fi putut declanșa rapid o reacție negativă pe piețele financiare, cu efecte directe asupra credibilității economice a României.
Declarațiile au fost făcute marți seara, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Cotroceni.
Nicușor Dan a susținut că partidul condus de George Simion nu oferă, în acest moment, garanțiile de stabilitate și predictibilitate necesare unei formațiuni care își asumă conducerea țării.
Nicușor Dan: AUR ar fi putut provoca retrogradarea ratingului României într-o săptămână
Cea mai dură afirmație a președintelui a vizat consecințele economice pe care le-ar fi putut avea intrarea AUR în Executiv.
Nicușor Dan a susținut că simpla schimbare a configurației politice ar fi putut afecta încrederea investitorilor și evaluarea financiară a României.
„AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară”, a declarat șeful statului.
Acesta a explicat că percepția investitorilor internaționali contează enorm atunci când vine vorba despre stabilitatea financiară a unui stat.
Un partid considerat populist de piețele financiare poate genera neîncredere, iar această percepție se poate reflecta în condițiile în care România se împrumută.
„E suficient ca piața financiară să te numească populist și să se comporte cu tine ca atare. Și asta e situația. AUR este considerat partid populist de întreaga piață financiară, investitori, agenții de rating”, a afirmat Nicușor Dan.
De ce nu a vrut AUR la guvernare
Președintele a insistat asupra diferenței dintre un partid care capitalizează nemulțumirea publică și o formațiune care trebuie să își asume responsabilitatea administrării țării.
Nicușor Dan a recunoscut că înțelege revolta unei părți a electoratului AUR față de instituțiile statului și disfuncționalitățile administrației publice.
A amintit chiar de propriile experiențe în lupta cu autoritățile.
„Am simpatie și pentru că am fost în situația de a critica statul, am fost în situația de a participa la proteste, cred că la câteva sute, de a da statul în judecată, cred că de sute de ori, de a câștiga și de a nu se întâmpla nimic.
Deci înțeleg foarte bine ce înseamnă să fii revoltat pe statul român”, a declarat președintele.
Totuși, șeful statului consideră că nemulțumirea față de sistem nu este suficientă pentru ca un partid să fie pregătit să conducă România.
Mesaj direct pentru George Simion: Guvernarea înseamnă încredere și predictibilitate
Nicușor Dan a transmis că o formațiune politică trebuie să demonstreze că are un plan clar și că poate inspira încredere înainte de a primi responsabilitatea guvernării.
„Trebuie să dai garanția oamenilor că dacă ajungi să guvernezi ești suficient de încredere, predictibil și știi unde vrei să ajungi. AUR nu este în situația asta azi”, a afirmat președintele.
În același context, acesta a susținut că nu este nevoie de argumente suplimentare pentru a demonstra percepția populistă asociată partidului AUR, întrucât reacția investitorilor și a instituțiilor de evaluare financiară ar fi deja relevantă.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007





