Femeile din România se căsătoresc tot mai târziu, în medie la 27 de ani, devin mame în jurul vârstei de 25 de ani şi muncesc tot mai mult. Statisticile arată că aproape două treimi dintre femeile active au un serviciu, iar cele mai multe fac agricultură, în timp ce doar 40 din cele circa 11 milioane sunt înregistrate ca patroni de firme. Vârsta la care o femeie se decide să dea naştere unui copil a crescut mult în ultimii ani. Dacă în urmă cu 20-30 de ani majoritatea femeilor deveneau mame pentru prima dată la cel mult 25 de ani, acum această vârstă a crescut chiar şi cu cinci-zece ani. Cauzele sunt mai multe: stilul de viaţă mult mai agitat, preocuparea mai intensă pentru carieră şi de foarte multe ori dorinţa tinerelor familii de a-şi asigura o situaţie materială rezonabilă înainte de a aduce pe lume un copil. ªi, cum situaţia financiară nu se îmbunătăţeşte de la o zi la alta, atunci momentul naşterii unui copil este amânat. Medicii spun chiar că, din totalul viitoarelor mame ajunse la maternitate pentru a naşte primul copil, mai mult de 30 la sută au vârste peste 30 de ani, iar jumătate dintre acestea din urmă având chiar peste 35 de ani. Această tendinţă se manifestă cu precădere la femeile din mediul urban şi care au beneficiat de o anumită educaţie. Există extreme spun specialiştii, „avem minore care dau naştere unor copii, dar avem şi femei care fac acest lucru şi după 35 de ani”. Dacă în cazul adolescentelor din mediul rural se poate vorbi de o lipsă a educaţiei sanitare sau absenţa propriilor mame, pentru cele care nasc după 30 de ani altele sunt priorităţile. Femeile aleg mai întâi cariera profesională, iar numărul acestora creşte. La nivel mondial, din ce în ce mai multe mame aleg să facă primul copil după vârsta de 30 de ani. În Marea Britanie, deşi vârsta medie la care o femeie dă naştere primului copil este de 29 de ani, vârsta la care aceste femei îşi întemeiază o familie este de 35-40 de ani. Trăiesc mai mult Cifrele indică din nou că femeile sunt cele care trăiesc mai mult, dar şi muncesc mai mult. Astfel, din totalul femeilor din România, 68,3 la sută lucrează, iar cele mai multe dintre ele se ocupă în continuare cu agricultura şi un număr infim (40) sunt înregistrate cu statutul de patron. La finele anului 2006, populaţia totală ocupată a fost de 9.656 de mii de persoane, din care 4.425 de mii erau femei, ceea ce reprezintă 45,8 la sută din populaţia totală ocupată. Cele mai multe femei lucrează în agricultură (peste un milion), peste 600.000 lucrează în servicii şi comerţ, iar peste 560.000 sunt tehnicieni şi maiştri. Un număr de 466.000 de femei au ocupaţii intelectuale şi ştiinţifice. (D.L.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Neamul Așteptării Împlinite (Matei 1. 1-25)
De când eram mic și mă apropiam de biserică în preajma Crăciunului lectura Evangheliei acesteia, un lung șir de...
Articolul precedent
Articolul următor