17.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Director nou la Garda de Mediu

Cele mai citite

În prezenţa prefectului Con­stantin Trihenea, directorul co­or­donator al Comisariatului regional al Gărzii naţionale de mediu, Ion Vasilescu, a semnat, miercuri, contractul său de management cu Ministerul Mediului, reprezentat de ministrul Nicolae Nemirschi. „Este un nou început pentru dumneavoastră, în condiţiile mai riguroase ale pre­vederilor con­tractului de mana­gement. În viitor, doresc să găsim împreună cu alte structuri ale statului, soluţii pentru prevenirea poluării mediului, în special a apelor din judeţul nostru”, a declarat prefectul Trihenea. La rândul său, directorul Vasilescu a ţinut să precizeze: „Vom avea în vedere transparenţa activităţii noastre şi o relaţie din ce în ce mai apropiată cu societatea civilă şi mass-media. Nu este vorba numai de în­deplinirea unor prevederi ale con­tractului de management, ci şi de contribuţia noastră directă la conştientizarea oamenilor şi a auto­rităţilor locale privind protecţia me­diului înconjurător”. Noii directori ai agriculturii sibiene Prefectul Sibiului, Constantin Trihenea a investit miercuri noii directori din structurile res­ponsabile de agricultura sibiană. Astfel, Stelian Iliu este director coordonator al Direcţiei Agricole Sibiu, iar adjuncţii săi sunt Octavian ţâmbulea, Ana-Maria Vlăduţ, Mariana Teleagă, Adriana Iliu şi Petru Muncaciu. Cornel Langa este director coordonator la Oficiul judeţean pentru consultanţă, secondat de Georgeta Purima, directorul coordonator adjunct. Mircea Teuceanu a devenit direc­tor coodonator adjunct la Oficiul judeţean pentru plăţi. Nicolae Nicolau a preluat funcţia de director coordonator la Oficiul judeţean de ameliorare şi reproducţie în zootehnie. Teodor Haţegan a fost numit director coordonator la APIA, alături de adjunctul Rareş Seuchea. (C.B.)

spot_img
Ultimele știri

Dezastru la Satu Mare! CSC Șelimbăr a suferit cea mai mare înfrângere din acest sezon de L2

Fotbaliștii antrenați de Eugen Beza au făcut cel mai slab meci al sezonului tocmai când aveau cea mai mare...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect