Se pregătește o nouă Alianță DA? PNL și USR ar putea strânge 31% din voturi în țară și 55% în București

spot_img
Cele mai citite

O posibilă alianță între PNL și USR ar putea deveni o forță electorală importantă în România. Fostul deputat liberal și secretar general al PNL, Mihai Voicu, susține că datele sociologice indică un potențial de vot de 31% la nivel național și de 55% în București pentru o eventuală colaborare electorală între cele două formațiuni.

Într-o postare publicată pe Facebook, acesta a readus în discuție experiența Alianței DA, construită în perioada 2003-2004, și a susținut că liberalii și reprezentanții USR ar trebui să depășească divergențele locale pentru a construi o alternativă politică puternică.

Mihai Voicu a amintit că a participat direct la negocierile care au dus la formarea Alianței DA, în perioada în care ocupa funcția de secretar general al PNL.

Omologul său din Partidul Democrat era Vasile Blaga.

„Mai suntem câțiva în picioare dintre cei care au făcut Alianța DA. Probabil că e nevoie să precizez că se întâmpla în 2004.

Eram secretar general PNL, Vasile Blaga secretar general PD și știm că n-a fost ușor. Am avut zeci de întâlniri, nu doar noi, Dan Motreanu știe și el prea bine.

Am făcut sondaje în toate județele, am gestionat liste comune, orgolii, atacuri, am pus pe hârtie un protocol care acoperea orice situație.

Rezultatul a fost celebra operație aritmetică 7+7=32.”

Fostul parlamentar consideră că experiența de atunci poate reprezenta un model pentru o eventuală colaborare între liberali și USR.

În opinia sa, actualul context politic impune construirea unei alternative capabile să mobilizeze electoratul.

Voicu îl susține pe Bolojan și exclude revenirea PNL la colaborarea cu PSD

În mesajul său, Mihai Voicu a făcut și o evaluare critică a perioadei în care PNL a fost condus prin negocieri politice și împărțiri de funcții cu social-democrații.

Acesta a susținut că partidul a pierdut electoral în urma acestor compromisuri, dar că actuala conducere ar fi schimbat direcția formațiunii.

„Știu că acum este la fel. Și o să încep cu PNL. Da, partidul vine după 6 ani de Nicu și Marcel (generic spus, nu săriți) în care am alunecat într-o politică de tip tranzacțional.

Pune un prefect, mai dă o agenție, mai negociază un CA. Am plătit la urne, de vreo trei ori la rând.

Da, așa este, dar partidul are acum alți lideri, alte decizii, alt drum.

Nu îl susțin pe Ilie Bolojan ca să mă aflu în treabă, ci pentru că apreciez că oferă singura strategie corectă pentru partid.

În plus, are o cotă de încredere care nu poate fi contestată. Mai cred, de asemenea, că despărțirea de PSD este ireversibilă și că gruparea minoritară din partid care dorește revenirea la acea coabitare nu mai poate întoarce rezultatul și nici nu îl va putea schimba din funcție pe actualul președinte la un viitor Congres.”

Voicu a admis că nici în interiorul USR nu lipsesc controversele și colaborările politice locale cu partide precum PSD sau AUR, însă a apreciat că acestea nu ar trebui să blocheze o eventuală înțelegere la nivel național.

31% în țară și 55% în București, potențialul invocat pentru alianța PNL-USR

Cea mai importantă parte a mesajului său vizează șansele electorale ale unei eventuale alianțe între cele două partide.

Mihai Voicu susține că, deși PNL și USR au identități politice diferite, electoratul lor are suficiente valori și obiective comune pentru a susține un proiect electoral comun.

„PNL și USR nu sunt același partid. Însă toate analizele sociologice arată că au electorate cu valori comune, temeri similare și obiective congruente.

Mai mult, date certe arată că o alianță PNL-USR are un potențial de vot, astăzi, de 31% la nivel național și de 55% în București.”

Fostul secretar general liberal a recunoscut că negocierile ar putea întâmpina dificultăți în teritoriu, unde există divergențe între organizațiile celor două formațiuni. Cu toate acestea, el consideră că interesul politic comun ar putea depăși conflictele locale.

„România va avea de ales între PNL-USR și extremism”

În finalul intervenției, Mihai Voicu a transmis că miza unei asemenea alianțe ar depăși interesele electorale ale celor două partide.

„Însă avem ceva mai important de făcut. România va avea de ales între PNL-USR și extremism. Și asta chiar contează”, a scris fostul deputat.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Vizită la nivel înalt în România! Ursula von der Leyen ajunge astăzi la București. Ce discuții va avea cu Nicușor Dan

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine astăzi în România! Întâlnire importantă cu Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.România...

Știri pe același subiect