Ministrul agriculturii Ilie Sârbu a semnat ordinul 475/2009 pentru aprobarea tipurilor de investiţii şi a plafoanelor maxime ale creditelor care se acordă în anul 2009, în condiţiile legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură, industrie alimentară, silvicultură, piscicultură, precum şi în activităţi nonagricole. Prin acest ordin se prevăd noi măsuri în cadrul Programului Fermierul. Astfel, beneficiarii măsurii de investiţii 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” din cadrul PNDR, care au proiecte declarate eligibile în sesiunea noiembrie-decembrie 2008, dar care nu au fost selectate pentru finanţare din lipsă de fonduri pot obţine un credit cu dobânda de 5% (DAE maxim 6. 5%). „Au fost aprobate tipurile de investiţii care nu beneficiază de finanţare din fonduri europene, iar plafoanele maxime de creditare acordate în anul 2009, vor fi diferenţiate, în funcţie de capacitatea de exploatare a solicitantului, care va fi stabilită în urma verificărilor efectuate de o comisie de specialişti din cadrul MAPDR constituită prin ordin de ministru”, a declarat Mircea Teuceanu, director coordonator adjunct al OJPDRP Sibiu. În plus, Programul Fermierul va permite acordarea de credite cu dobândă subvenţionată atât pentru prima populare a fermelor de animale cât şi pentru cei care au deja fermele în exploatare şi doresc să se dezvolte prin achiziţionarea de animale cu valoare genetică ridicată. (C.B.)
Actualizat:
Programul „Fermierul” a fost relansat
Cele mai citite
Ultimele știri
Transport agabaritic uriaș în România cu masa totală de 753 de tone, echivalentul a 500 de autoturisme
Un convoi agabaritic de mari dimensiuni va trece pe DN 7 și A1, iar punctul final al destinației este...
Articolul precedent
Articolul următor