Povestea merge mai departe…în Cindrel

„Un tărâm ca în poveşti”, aşa descrie Marius, membru în Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu, locul în care trebuia să ajungem în după-amiaza zilei de 13 noiembrie. Pe drum aflăm că Marius şi-a făcut un obicei ca în fiecare an, în luna lui Brumărel să ajungă la „căsuţa din poveşti”. Vremea se arată binevoitoare la munte şi ne bucurăm că Cindrelul se deschide în faţa noastră. Dacă eşti călător pe aceste culmi, trebuie să fii unul foarte norocos pentru a avea un soare atât de prietenos aşa cum a fost cu noi în aceste zile. Alţi doi prieteni cu care te vei împrieteni în Cindrel sunt vântul şi ceaţa. Mestecenii, fagii şi brazii ne însoţesc pe marginea drumului. Primul popas îl facem la BRADUL URIAª, un brad bătrân de 500 de ani. Până la el se urcă 50 de m şi realizăm brusc faptul că ne pătrunde frigul. Suntem totuşi la munte! Continuăm pe un drum forestier şi în preajma cabanei Crăciuneasa ne întâmpină un peisaj de Alaska, brazi verzi, pătaţi de zăpadă. Este timpul să ne bucurăm ca nişte copii de zăpadă! Ajungem apoi la Surpata, aici fiind locul în care lăsăm maşina, începem să ne echipăm şi purcedem spre intrarea în traseul marcat cu triunghi albastru. În momentul acela ne gândim la ceilalţi amici care se aflau de câteva ore bune pe creastă. Ei au ales să ajungă la refugiu pe traseul de creastă care porneşte din Păltiniş. Într-o oră ajungem la destinaţie. Refugiul pare aşa cum l-am lăsat anul trecut. Se pare că nu a mai trecut nimeni pe aici. Ceea ce observăm este fânul care era aşezat în locurile în care vom dormi. După ce ne încălzim puţin în sacii de dormit, fiindcă afară era destul de frig încât să-ţi îngheţe nasul, coborâm în foişor unde Marius a improvizat o sobă şi începem să depănăm amintiri. Pentru că focul în sobă nu se face fără lemne, băieţii se iau la întrecere cu doi buşteni. S-au împărţit în două echipe şi fiecare echipă îşi alege din pădure ,,marfa uscată” care trebuia ridicată pe umeri şi adusă la refugiu. Întunericul se lasă treptat şi luna începe să lumineze din ce în ce mai tare pe cer, iar noi asistăm la un spectacol de iarnă în care protagonişti erau brazii încărcaţi cu zăpadă, frigul, ţurţurii de gheaţă, şipotul pârâului situat în apropierea ,,căsuţei din poveşti”. Dis-de-dimineaţă ne trezim pe un soare strălucitor, dar rece. Aflăm că noaptea trecută au fost în jur de -8 grade, dar din fericire, în refugiu, frigul a fost puţin mai prietenos cu noi. O parte dintre amici, ne hotărâm să pornim spre culmile domoale ale Cindrelului. Trecem de cealaltă parte a pârâului şi urcăm pe cursul lui până la Iezerul Mare. Pe traseu scuturăm jnepenii de zăpadă, ce-i drept ne luptăm puţin cu ei, unii dintre noi înaintăm cu greu atingând zăpada cu genunchii, cu coatele, cu burta. O oră prin jnepeni şi zăpadă până la Iezerul Mare. Iezerul Mare şi Iezerul Mic fac parte din Rezervaţia Iezerele Cindrelului, obiectiv protejat de lege care se află la limita nordică a Parcului Natural Cindrel. Lacul era acoperit de o pojghiţă subţire de gheaţă, ceea ce ne face să credem că iarna nu a pus încă stăpânire pe acest tărâm. Ne îndreptăm privirea sus în şaua pe care trebuia să ajungem şi începem urcuşul. În ªaua Cindrel ne hotărâm să lăsăm rucsacii şi să urcăm pe vârful Cindrel (2244 m). După o jumătate de oră ajungem pe cel mai înalt vârf din masiv. Profităm de seninul cerului, de vizibilitatea din jur şi admirăm M-ţii ªureanu, M-ţii Lotrului şi Valea Frumoasă. Recuperăm rucsacii şi la ora 13 eram pe vârful Niculeşti unde norii încep să ne acopere. Păşim pe urmele făcute de amici în zăpada de 25 de cm. Din când în când soarele mai iese din nori, ceea ce face ca zăpada să sclipească. Ajungem în şaua ªerbănei în jurul orei 14, unde întâlnim indicatorul spre Cânaia punct roşu, zăbovim 5 minute şi ne continuăm drumul pe poteca marcată de banda roşie. Totul în jur era alb, atât de diferit faţă de peisajul văratic plin de Rhododendroni înfloriţi! Ajungem într-o jumătate de ceas în şaua Bătrâna, continuăm apoi coborârea prin Poiana Găujoara. Ne învăluie o ceaţă de seară care ne va însoţi până în Păltiniş. Prin pădure poteca era acoperită cu un strat mic de zăpadă şi ceea ce îi dădea culoare erau acele şi conurile brazilor căzute pe jos. La Păltiniş sosim la ora 16:45. Ne luăm rămas bun de la aceste locuri cu gândul că povestea Cindrelului va merge mai departe pentru noi toţi�şi pentru voi cei care vreţi să-l cunoaşteţi! Cristina TOLCIU