Sechestru pe bunurile lui Makaveli, în dosarul de evaziune fiscală. Ce sumă trebuie să achite influencerul

Cele mai citite

Influencerul Makaveli, pe numele real Virgil Alexandru Zidaru, a ajuns din nou în atenția anchetatorilor, după audierile dintr-un dosar de evaziune fiscală în formă continuată. În urma procedurilor, autoritățile au instituit sechestru pe mai multe bunuri ale acestuia, până la recuperarea prejudiciului stabilit în cauză.

Măsura vizează o casă și două terenuri intravilane, evaluate la aproximativ 57.000 de euro. Sechestrul a fost dispus pentru garantarea recuperării sumei totale de 531.047 lei, reprezentând debitul principal și accesorii, relatează Mediafax.

Ar fi omis declararea unor venituri de peste 3,3 milioane lei

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2021–2024, inculpatul ar fi omis declararea unor venituri de peste 3,3 milioane de lei, obținute din activități desfășurate în mediul online. Prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 235.000 de lei, sumă ce include impozit pe venit și contribuții sociale.

În urma audierilor, Makaveli ar fi recunoscut parțial faptele, precizând că o parte dintre sumele nedeclarate provin din cadouri primite pe platforma TikTok.

Locuri de muncă

De asemenea, acesta se află sub control judiciar pentru 60 de zile, măsură dispusă în cadrul anchetei coordonate de Parchetul General, în dosarul ce vizează evaziunea fiscală în domeniul producției de conținut online.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

Un spectacol de culoare se deschide la Sibiu: fluturi rari din Amazon, Madagascar și Australia, expuși în premieră

Sibiu devine capitala fluturilor. O expoziție spectaculoasă aduce în premieră peste 400 de specii din întreaga lume.Muzeul de Istorie...

Știri pe același subiect