Sugari din tot Sibiul, uniti-va!

Cele mai citite

Bebelusii între 0 si 2 ani din tot judetul Sibiu sunt asteptati în 5 iulie între orele 10-18 la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului  la „Ziua Sugarului Sibian”. „Am ajuns la a patra editie. Acest eveniment inedit a stârnit interesul unui numar mare de mamici si tatici, care nu au ezitat sa-si demonstreze aptitudinile în cea mai grea meserie, cea de parinte, iar bebelusii, mai cuminti ca niciodata, si-au gângurit planurile de viitor, care, bineînteles, au fost premiate asa cum se cuvine”, a declarat Eliza Penciu, organizator.
Si anul acesta sugarii vor putea participa la diverse concursuri dedicate exclusiv lor: Cross-ul pe mocheta, Cross-ul bobocel, Miss si Mister Bebe, Miss si Mister Bobocel. Pentru mamici si tatici organizatorii au pregatit un program special: concursuri intitulate Mamica Stie-Tot, Taticul Priceput, precum si consiliere pre si postnatala asigurata de specialisti, prezentarea unor filme documentare care au ca subiect alaptarea, curs de aerobic postnatal, sfaturi pentru siguranta copilului.
Evenimentul se va desfasura la Etno Tehno Parc, aflat în Muzeul „ASTRA” la intrarea dinspre Gradina Zoologica. Intrarea este gratuita pentru sugari si mame. (C.B.)

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Cod Portocaliu în 11 localități din Sibiu: Vijelii puternice și cantități mari de apă într-o singură oră

UPDATE: Codul Portocaliu a fost extins în alte 17 localități din județul Sibiu.Administrația Națională de Meteorologie a emis o...
Articolul precedent
Articolul următor

Știri pe același subiect