2.4 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Dezvoltarea competenţelor

Cele mai citite

Dezvoltarea tehnologică din ultimele decenii precum şi fenomenul globalizării a determinat Consiliul European de la Lisabona din 2000 să recunoască educaţia, instruirea şi încadrarea într-un loc de muncă ca parte integrantă a politicilor economice şi sociale necesare transformării economiei Europei în cea mai dinamică economie bazată pe cunoaştere. Activitatea grupurilor de lucru pentru competenţe cheie a constat în identificarea noilor deprinderi şi a modalităţilor de integrare în programele şcolare şi apoi menţinute şi învăţate de-a lungul vieţii. În cadrul acestei cercetări s-a pus un accent deosebit pe grupurile dezavantajate, cele cu nevoi specifice, abandon şcolar şi educaţia adulţilor. Au fost stabilite 8 domenii ale competenţelor cheie: comunicarea în limba maternă; comunicare în limbi străine; competenţe în matematică şi competenţe elementare în ştiinţe şi tehnologie; competenţe în utilizare a noilor tehnologii informaţionale şi de comunicaţie; competenţe pentru a învăţa să înveţi; competenţe de relaţionare interpersonală şi competenţe civice; spirit de iniţiativă şi antreprenoriat; sensibilizare culturală şi exprimare artistică. Termenul de competenţe se referă la o combinaţie de deprinderi, cunoştinţe, aptitudini şi atitudini şi includ disponibilitatea de a învăţa. A fi competent înseamnă a aplica cunoştinţele de specialitate, a folosi deprinderi specifice, a fi creativ, a comunica, a lucra în echipă, a face faţă situaţiilor neprevăzute. Astfel competenţele cheie cuprind trei aspecte ale vieţii: – împlinirea personală şi dezvoltarea de-a lungul vieţii (capital cultural): competenţele cheie trebuie să dea posibilitatea oamenilor să-şi urmeze obiectivele individuale în viaţă, conduşi de interesele personale, aspiraţii şi dorinţa de a continua învăţarea pe tot parcursul vieţii; – cetăţenia activă şi incluziunea (capital social): competenţele cheie trebuie să le permită indivizilor să participe în societate în calitate de cetăţeni activi; – angajarea într-un loc de muncă (capital uman): capacitatea fiecărei persoane de a obţine o slujbă decentă pe piaţa forţei de muncă. Va urma. Grobnicu Laurenţiu consultant formare [email protected]

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Dr. Adrian Bobeș și Dr. Claudiu Matei. Confesiuni la margine de suflet. Sau când medicina se împlinește în vocație

Ei au știut, încă dintru început(uri), că asta își doresc să facă! Să le fie oamenilor prelungirea mâinii lui...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect