Dealurile înflăcărate

Ultimele zile din iarnă şi implicit primele zile dinaintea postului Paştelui sunt considerate a fi – în cultura tradiţională română – zile de mare sărbătoare, de înnoire a timpului şi de alungare a duhurilor rele. Noaptea Lăsatului de Sec a fost sărbătorită încă din cele mai vechi timpuri asemenea unui Revelion agrar, în care erau practicate mai multe ritualuri cu măşti, elemente orgiastice şi diferite jocuri cu foc. Comunităţi tradiţionale, satele din Mărginimea Sibiului au păstrat obiceiul hodăiţelor reiterat şi anul acesta în data de 6 martie. Reporterii Sibiu 100% au aflat în ce localităţi se mai practică acest ritual străvechi, cum se deosebesc hodăiţele între ele şi mai ales cine sunt cei care duc tradiţia mai departe. Roţi de foc Cu trei săptămâni înainte de Lăsatul Secului în Poplaca e agitaţie mare. Toţi sătenii, de la mic la mare participă la organizarea hodăiţilor. „Copiii cu vârste între 7 şi 14 ani sunt actorii principali ai acestui obicei. Ajutaţi de părinţi şi fraţi mai mari, ei adună roţi vechi de cauciuc pe care le urcă în căruţe şi le depozitează în vârful celor două dealuri din apropierea localităţii”, ne explică Viţa Surdu (foto), fostă învăţătoare în Poplaca. Fiecare copil are datoria de a aduna cât mai multe roţi şi de a-şi concepe un costum din cele mai urâte haine, pe care îl va purta în nopţile de hodăiţi. „Sunt organizate două duminici consecutive cu ritual asemănător, înaintea postului Paştelui”, ne explică Viţa Surdu. Lumina din depărtare La lăsarea întunericului, ceata de copii porneşte prin sat. Ei bat în porţile tuturor, iar unde găsesc deschis, intră în curţile sau chiar în casele poplăcenilor făcând mare gălăgie. „În trecut cei mai curajoşi le deschideau pentru a-i servi cu scoverzi”, spune Viţa Surdu. Din sat, copiii urcă pe dealuri: jumătate pe Racoviţa, iar cealaltă jumătate pe Spre Dumbrăviţă. De aici roţile îmbibate cu motorină, sunt aprinse şi aruncate în valea din mijloc. Ritualul este însoţit de strigături, cele două cete de copii comunicând între ele. „Vorbesc despre cine s-a mai însurat, despre fetele bătrâne sau băieţii neînsuraţi. Râd şi batjocoresc tot ce s-a întâmplat în ultimul an. Unul întreabă de pe un deal iar celălalt răspunde”, explică fosta învăţătoare. Trecutul hodăiţelor La sărbătoarea din Poplaca participă peste 50 de copii. Dacă modul de organizare a rămas acelaşi pe parcursul anilor, anvelopele aprinse sunt o „invenţie” relativ recentă pentru hodăiţi. „Când eram eu tânăr se foloseau roţi de lemn în care se puneau paie, dar şi pănuşi de porumb”, spune Grigore Surdu, un poplăcean în vârstă 71 de ani. „Până acum câţiva ani se mai făceau şi pe bucăţi de sârmă lungă pe care se legau paie şi cârpe îmbibate în motorină. Fiecare copil învârtea o sârmă în cerc deasupra capului. Era mai spectaculos”, spune şi Viţa Surdu. Strigături în noapte Sub diferite denumiri precum hodaiţa, mătăuzare sau alimorea, obiceiul din noaptea de Lăsatul Secului a fost şi este practicat şi în alte sate mărginene precum Rod, Poiana, Jina, Sibiel, Fântânele, dar şi în Sălişte, Galeş, Tilişca şi Vale. „Grupuri de feciori, de regulă cei care au fost în cetele de juni, dar şi cei care nu s-au însurat încă, aprind focuri înalte pe dealurile din apropiere”, explică un text furnizat de Bianca Joarză de la Centrul de Informare Turistică Sălişte. Odată cu înălţarea flăcărilor, încep şi strigările care sunt asemănătoare celor din Poplaca. Sunt strigate numele tinerilor care şi-au întemeiat familii de curând, ale celor care s-au logodit ori motivele pentru care s-au rupt unele logodne. La final sunt chiuiţi – batjocoriţi flăcăii şi fetele cu o moralitate îndoielnică sau cu deprinderi urâte. „Aceste strigări peste sat se prezintă sub forma unui dialog viu între grupurile de tineri, sancţionând totodată abaterile de la normele de convieţuire impuse de comunitate”, arată Vasile Bârsan în studiul său „Nume de locuri din Mărginimea Sibiului”. Săptămâna Nebunilor „Mişcându-şi data an de an în zona calendaristică a sezonului agrar, Lăsatul Secului a asimilat numeroase practici specifice renovării sau schimbării timpului, reuşind să alcătuiască un ciclu de sărbători format din două săptămâni: Săptămâna Nebunilor şi Săptămâna Caii lui Sântoader. La mijlocul ciclului se situează noaptea Lăsatului de Sec – denumită şi Zăpostitul de Paşti sau Priveghiul cel Mare – celebrată ca un adevărat revelion. Aceasta era un prilej de sărbătoare a victoriei luminii asupra întunericului. Explozia de bucurie se exprimă în primul rând prin luminaţii şi aprinderea focurilor. Asemănător nopţii de Anul Nou, la Priveghiul Lăsatului de Sec se efectuau diferite vrăji şi farmece, mai ales pentru aflarea ursitei şi grăbirea căsătoriei”. (Ion Ghinoiu – Obiceiuri populare de peste an) Foto: Hodăiţi în Poplaca Alexandra Ion Cristea