Cine: Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” Ce: Expoziţia „Călătorind prin Altai şi Kamchatka” Unde: Subsolul Casei Hermes Când: 3 martie-3 aprilie 2011, 9:00-17:00 Cu energie şi cu multă pasiune pentru etnografie, doamna Maria Bozan, şef al Secţiei de etnografie universală „Franz Binder”, a fost gazdă bună pentru publicul prezent joi, la Casa Hermes. Gabriela Medrea a fost invitata zilei, prezentând într-o conferinţă fotografiile făcute în călătoria sa de-a lungul Asiei, în 2008, de la Moscova, până la strâmtoarea Bering. Vegetaţie, râuri, munţi de peste 3.000 de metri, totemuri, tradiţii ale şamanilor, peripeţii, toate au fost prezentate sau povestite de G. Medrea, absolventă de jurnalism la Bucureşti şi pasionată de fotografie, călătorii şi web design. Am văzut filmate dansuri ale populaţiei koryaky, locuitori ai iurtelor din blană de ren şi am ascultat muzică tradiţională, cântată din gât. O zonă fascinantă, cunoscută pentru populaţiile nomade şi pentru şamanii care vindecau boli, coborându-se în „lumea de dedesubt” şi aducând înapoi spiritul plecat al bolnavului. O zonă care, după cum a mărturisit doamna Maria Bozan, nu era reprezentată în colecţiile muzeului sibian. Însă, de acum înainte, Altaiul siberian va fi prezent permanent la Sibiu prin donaţia unei părţi din aceste fotografii. Călătoria nu a fost făcută în scop etnografic, după cum ne-a precizat autoarea, iar fotografiile sunt de călătorie. Este păcat că în România de azi, un muzeu nu îşi poate permite să plătească 4.000 de euro/persoană, cât a costat călătoria, pentru a trimite specialişti etnografi în aceste zone, care să studieze în amănunt obiceiurile şi credinţele populaţiilor din stepa asiatică, pentru a ne putea oferi o expoziţie făcută special în acest scop. Păcat este şi că un muzeu nu îşi poate permite achiziţionarea unei staţii şi a unui microfon, pentru că publicul din spatele sălii a mărturisit că nu a auzit nimic din conferinţă. Asta nu s-a întâmplat şi în cazul recitalului din Radu Stanca al actriţei Lerida Buchholtzer. Stilul baladesc al poemelor, îmbinând teme din folclor şi elemente exotice, s-a potrivit destul de bine cu atmosfera. Vedem că muzeul sibian colaborează bine cu actorii din urbe, mai ales atunci când temele literare se potrivesc cu restul evenimentului. Mihai Curtean
Cele mai citite
Ultimele știri
CSU Sibiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Naționale!
CSU Sibiu a revenit acolo unde îi este locul! După o luptă infernală susținută în ultimele luni, ”vulturii” au...
Articolul precedent




