„Credinţa în Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodată chiar şi în cele mai groaznice momente”

Se împlinesc două decenii de când, şi în judeţul Sibiu a luat fiinţă Asociaţia Foştilor Deţinuţ Politici (AFDPS). Cu acest prilej, Ilie Berghezan, preşedintele asociaţiei, a avut amabilitatea să ne acorde acest interviu prin care ne-am propus să rememorăm unele aspecte din viaţa celor care, cu 65 ani în urmă, s-au opus regimului totalitar comunist, instaurat şi susţinut de baionetele armatei sovietice. Reporter: Când a început calvarul vieţii dvs., respectiv arestările, condamnările, închisorile şi pentru ce aţi fost urmărit şi condamnat? Ilie Berghezan: La 25 martie 1948 am fost arestat, pentru prima dată, de către Siguranţa Statului (transformată în august 1948 în vestita Securitate) şi de atunci, a început calvarul. După trei săptămâni de arest, în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1948, am fost eliberat chiar de inspectorul general al Siguranţei, viitor colonel de tristă amintire – Gheorghe Crăciun. Acesta a încercat timp de patru ore, între zece seara şi două noaptea, să mă lămurească să mă înscriu în PCR, deoarece „ar fi păcat ca un tânăr de origine socială sănătoasă şi pasionat de studiu ca mine, să nu facă parte dintr-un partid unde mi se deschid mari perspective”. I-am răspuns că nu sunt convins de ideologia comunistă şi ca atare, nu pot să joc teatru, susţinând şi spunând ceea ce nu cred. În cele din urmă, mi-a dat drumul, spunându-mi să mă mai gândesc şi să-l caut să mai stăm de vorbă. Rep.: Aţi fost arestat, anchetat, torturat ani la rând. Care a fost cea mai ,,neagră” etapă, care v-a marcat cel mai mult viaţa? I.B.: Am avut parte de mai multe etape şi zile negre în cursul vieţii mele. Cele mai negre au fost desigur, cele trei etape „petrecute” în securităţi, închisori şi lagăre de muncă, aproape zece ani, din care doi ani, numai în anchetele securităţii din Sibiu, Braşov şi Bucureşti, timp în care nu am văzut decât celulele şi camerele de anchetă, fără să fiu scos măcar o oră la aer sau plimbare, ca alţii. În timpul anchetelor de la Securitate, mai ales la Sibiu, ca şi alţii de altfel, am fost supuşi la terori fizice (bătăi) şi psihice, care uneori au depăşit limitele rezistenţei umane, adevărate suplicii. Cele mai groaznice momente de teroare le-am trăit atunci când eram anchetat de faimosul colonel, Gheorghe Crăciun. Acesta mi-a lăsat cea mai tristă şi murdară amintire din tot noianul de presiuni exercitate asupra mea. Era o adevărată fiară sălbatică. Rep.: Care a fost cea mai frumoasă etapă din viaţa dumneavoastră, care se apropie de 82 de ani? I.B.: Desigur că fiecare am avut parte în viaţă şi de zile sau etape frumoase. Cele mai frumoase zile sau etape ale vieţii au fost cele ale copilăriei şi ale şcolii. Apoi zilele când am fost eliberat din închisori şi nu în ultimul rând, ziua în care m-am căsătorit, apoi zilele în care s-au născut cei doi copii. Rep.: Vă mai amintiţi cum era o zi de închisoare? I.B.: Nu se poate vorbi de o anumită zi de închisoare; ele fiind diferite în funcţie de locul de deţinere: securitate, penitenciar sau lagăr de muncă. De exemplu, o zi de închisoare la Securitate începea la 5 dimineaţa şi se încheia la 22 seara, timp în care nu aveai voie să stai întins în pat, ci numai şezând pe marginea lui sau făcând câţiva paşi în spaţiul de 8 mp, în care mai erau 3-4 deţinuţi. Când erai dus la anchetă ţi se puneau ochelari negri (opaci) până la biroul anchetatorului şi la întoarcere de asemenea. Anchetele durau 4-5 ore. La Sibiu în 1948-1949, faimosul torţionar, col. Gheorghe Crăciun, prefera totdeauna anchetele să se facă seara şi noaptea, între orele 20-24. La Braşov şi Bucureşti se făceau numai dimineaţa între orele 8-12. Nu erai deloc scos la aer afară din celulă, ci numai la grupul sanitar (dimineaţa şi seara) tot cu ochelari. La Sibiu, te bătea groaznic în acea perioadă, fie de către Bardos, Loprich Gole sau alţii. Rep.: Cum aţi reuşit să rezistaţi acelor bestiale metode torţionare şi regimului inuman din închisorile comuniste, în care aţi fost deţinut politic? I.B.: Noi am avut un singur crez de la care nu ne-am abătut, chiar dacă ne-ar fi pus în faţa plutonului de execuţie: libertate, adevăr, democraţie, eliberare de comunism, de asuprire sovietică, jertfă, patrie, apoi credinţa în Dumnezeu nu ne-a părăsit niciodata chiar şi în cele mai groaznice momente, atunci îl rosteam în gând şi aşteptam mila Lui. Faptul că toţi eram uniţi, indiferent de poziţia socială, vârstă, ne simţeam toţi camarazi de suferinţă, ne îmbărbătam unul pe altul iar preoţii, arestaţi şi ei, ne-au fost de un real ajutor, ei propovăduind cuvântul lui Dumnezeu printre noi. Iar speranţa că vom învinge nu ne-a părăsit niciodată. Rep.: Care au fost determinările politico-sociale ale înfiinţării AFDPS? I.B.: Imediat după evenimentele din decembrie 1989 la începutul lunii ianuarie 1990, după ce a luat fiinţă Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România, o seamă de foşti deţinuţi politici din Sibiu, în frunte cu Aurel Maxim, Liviu Popa, Grigore Lechinţan, Gabriel Constantinescu şi subsemnatul, sub lozinca „uniţi în suferinţă, uniţi în libertate”, în prezenţa a peste 600 de foşti deţinuţi politici întruniţi la Casa Armatei, am pus bazele AFDPS. Rep.: Câţi membri au fost luaţi în evidenţă la înfiinţarea AFDPS şi câţi mai supravieţuiesc în prezent? I.B.: În timpul cât a funcţionat comisia judeţeană pentru aplicarea decretului 118-90 au trecut prin mâinile noastre, din 1990 până în 1998, peste 4.200 de dosare cu astfel de cazuri amintite. Majoritatea au fost bărbaţi din oraşele Sibiu şi Mediaş circa 3.000 de persoane. În prezent, după evidenţele noastre mai existăm cu toţii circa 500, din care foşti deţinuţi politici propriu-zis, doar 80. Rep.: Cum percepeţi situaţia României în perioada post-decembristă? I.B.: În România, în perioada post-decembristă, sfintele idealuri pentru care am luptat şi ne-am jertfit cu 65 de ani în urmă, cei din generaţia mea, dar şi sângele vărsat de generaţia revoluţiei din decembrie 1989, au fost împlinite parţial şi ca atare, generaţiile de astăzi şi de mâine vor avea încă mult de luptat pentru acele idealuri de libertate, dreptate, adevăr, viaţă mai bună şi prosperitate. Iar ca încheiere, ce pot să spun, decât să reactualizez cele spuse la vremea lui, de Corneliu Zelea Codreanu cu peste 70 de ani în urmă, şi anume că este cea mai mare dezamăgire că pe jertfele şi suferinţele celor care au trecut prin război, închisori şi evenimentele sângeroase, din decembrie 1989, şi care au visat o altfel de ţară, s-au ridicat nişte găşti de escroci şi hoţi, mai hapsâni şi mai hrăpăreţi decât cei din trecut, fără frică de Dumnezeu şi ruşine faţă de oameni, care ne-au condus şi ne conduc către o adevărată decădere morală, socială şi economică a ţării, cu o îmbogăţire nejustificată a unora şi tot cu o nejustificată sărăcie a altora. BIO: Ilie Berghezan Născut la 26 august 1927, în comuna Ludoş, judeţul Sibiu A fost condamnat de 4 ori în comunism pentru convingeri politice: în 1949 pentru 3 ani, în 1951 pentru 1 an, în 1960 pentru 12 ani muncă silnică, în 1962 pentru 15 ani muncă silnică pentru crima de uneltire contra ordinii sociale (comuniste). Condamnarea de 12 ani a fost contopită cu cea de 15 ani. În urma celor 4 condamnări, a executat în total 9 ani şi 11 luni de închisoare în două etape. col. (r) Victor Neghină