6.3 C
Sibiu
vineri, noiembrie 28, 2025

Piaţă cu produse tradiţionale, sprijinită de francezi

Cele mai citite

Prima piaţă cu produse tradiţionale şi eco va fi deschisă anul viitor în mijlocul celui mai mare muzeu în aer liber din România – Pădurea Dumbrava Sibiului, cu sprijinul financiar al unei organizaţii non-guvernamentale din Franţa. Investiţia este de 110.000 de euro, aproape 90.000 reprezentând o sponsorizare din partea unei organizaţii non-guvernamentale franceze, a anunţat, într-o conferinţă de presă, directorul Complexului Naţional Muzeal Astra, Valeriu Ion Olaru. Piaţa va avea suprafaţă de 3-4.000 de metri pătraţi, cu 14 standuri speciale, sculptate în lemn. Ineditul îl reprezintă bucătăria care va fi amplasată în mijlocul pieţei, unde, pe rând, fiecare producător va putea să prepare mâncăruri specifice româneşti, după reţete tradiţionale şi numai cu bucate eco. Vizitatorii vor putea degusta produsele, iar preţurile de comercializare se anunţă mai mici sau la fel ca la alte produse alimentare asemănătoare aflate în lanţurile de hipermarketuri, informează Agerpres. Din suma totală de 110.000 de euro, francezii donează aproape 90.000 euro. Ideea acestei pieţe a apărut în urma succesului de care se bucură acest gen de produse în municipiul Sibiu. Dacă în 2010, Muzeul în aer liber – ASTRA a inaugurat primul târg de produse tradiţionale şi eco, pe care l-a continuat cu succes şi în acest an, în fiecare lună, acum şi primăria municipiului a preluat ideea şi a extins aceste târguri în centrul Sibiului, urmând să le ducă chiar şi în cartierele mărginaşe. Peste 30.000 de sibieni şi turişti au degustat şi cumpărat în acest an produse tradiţionale şi eco, numai din Muzeul în aer liber – ASTRA, conform directorului instituţiei. În perioada 3 – 4 decembrie şi între 21 şi 23 decembrie, la Sala Transilvania din Sibiu, va avea loc primul Târg de produse tradiţionale şi ecologice, la care au confirmat deja prezenţa 25 de proprietari de pensiuni din Mărginimea Sibiului şi Valea Hârtibaciului. (C.P.)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Alertă în Sibiu. Mihaela Gabriela a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Poliţiştii sibieni caută o minoră în vârstă de 17 ani, care a plecat de acasă, din municipiul Sibiu, și...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect