-2.1 C
Sibiu
marți, februarie 3, 2026

Eleganţa, o prioritate în cadrul cursurilor de modelling

Cele mai citite

Atitudine, încredere, feminitate şi stil sunt câteva dintre calităţile pe care Cleopatra Popescu şi echipa ei urmăresc să le formeze în timp prin intremediul cursurilor de modelling. „Pe scenă situaţia le poate cere să fie simple sau sofisticate, îndrăzneţe sau sfioase, vesele sau serioase, dar mai presus de toate trebuie să fie elegante. ªi pentru că a venit vorba de eleganţă, weekendul trecut au avut ocazia să prezinte câteva colecţii de rochii de mireasă, superbe, în cadrul târgului Wedding Expo Promenada Mall, un eveniment reuşit.”, spune Cleopatra Popescu. Dar care sunt calităţile pe care un model trebuie să le întrunească pentru a putea face parte din echipa Cleopatrei şi a putea defila pe scenă? „Fetele pe care le coordonez în prezent sunt tinere, „enervant de tinere”, dar asta se caută în prezent în acest domeniu. Să ne amintim că una dintre cele mai relevante emisiuni Tv în domeniu, Next Top Model, a desemnat drept cştigătoare fete de 14, respectiv 16 ani. Pentru un model profesionist, înălţimea şi dimensiunile sunt „probe eliminatorii”. Am multe fete care nu au înălţimea minimă de 1,70 m, dar vârsta le oferă şansa de a recupera acest deficit. Nici la capitolul dimensiuni nu ne încadrăm în idealul 90-60-90, dar lucrăm pentru a ajunge cât mai aproape de valorile de mai sus. Eu invit pe toate fetele şi pe toţi băieţii cu aspect fizic plăcut şi o înălţime favorabilă să lase la o parte inhibiţiile şi să ne viziteze, iar dacă ulterior consideră că ceea ce facem li se potriveşte se pot înscrie la cursuri”, încheie aceasta. Cei interesaţi de cursuri pot trimite un mail la adresa [email protected] sau pot vizita pagina de Facebook: Sibiu Manechine (Cleopatra Models). (P)

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Vulturii păstrează visul aprins: Victorie muncită cu Mureșul într-o Sală Transilvania plină!

SCOR FINAL: CSU Sibiu 96 - 87 CSM Târgu MureșSibiul iubește baschetul! Într-o atmosferă de zile mari, cu o...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect