13.2 C
Sibiu
luni, aprilie 20, 2026

Un cadru medical vă cere sprijinul!

Cele mai citite

Are nevoie de 2500 de euro pentru a face o intervenţie la coloană Ramona Victoria Crăciunescu are 48 de ani şi lucrează ca infirmieră la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă de peste 18 ani, la secţia de Chirurgie. A ridicat din pat sute de bolnavi pentru a-i spăla, i-a îngrijit şi a încercat să le aline durerea, însă acum ea este cea care se află în suferinţă. Din cauza osteoporozei, boala a degenerat şi i-a afectat coloana vertebrală. Acum ea are nevoie de o intervenţie chirurgicală la Cluj pentru o cimentare o coloanei, însă Casa de Asigurări nu decontează materialele necesare, iar spitalul nu le poate pune la dispoziţie. Liliana Nenciu A muncit de dimineaţa până seara, iar uneori şi noaptea pentru a-şi suplimenta veniturile. Nu are familie şi se descurcă destul de greu cu cei circa 500 de lei pe care-i cştigă lunar. Vestea că va avea nevoie de 2500 de euro pentru materialele necesare operaţiei, a căzut ca un fulger. ,,Am fost în concediu medical, iar acum mi-am luat concediul meu, de odihnă. Nu am de unde să plătesc aceşti bani, am fost la Casa de Asigurări şi mi-au spus că nu se decontează. Sunt materiale folosite pentru cimentarea coloanei. Operaţia trebuie făcută la Cluj deoarece în Sibiu nu se poate face. Colegii de la spital m-au sprijinit şi au strâns 2300 de lei”, spune femeia, care nu şi-ar fi imaginat vreodată că va ajunge în această situaţie. Speră totuşi că oamenii cu suflet mare o vor ajuta să nu rămână imobilizată la pat, mai ales că nu are pe nimeni lângă ea. Toţi cei care vor s-o ajute pe Ramona Victoria Crăciunescu, pot face o depunere în conturile deschise la Volksbank pe numele său: RO12 VBBU 2511 SI13 5892 2701 RO47 VBBU 2511 SI13 5892 1101

spot_img
Ultimele știri

Moment decisiv pentru Sibiu: se decide soarta jocurilor de noroc

Interesul tot mai ridicat al sibienilor pentru tema jocurilor de noroc a determinat administrația locală să vină cu clarificări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect