La Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” copiii vor avea parte în luna noiembrie de un spectacol cu totul special. Este vorba despre „Da Yang și Prințesa Da Yin”, o piesă realizată după o poveste orientală despre dragoste și curaj, regizată de Eva Labadi Megyes. În piesă sunt folosite marionete bunkaru – păpuși de inspirație tradițională japoneză – pentru a reda cât mai dinamic și antrenant aventura inițiatică a tânărului Da Yang, care va trece prin nenumărate labirinturi și primejdii pentru a-și salva mama. În drumul său, Da Yang se îndrăgostește de o tânără prințesă, a cărei dragoste îi va da puterea necesară să-și urmeze destinul.
Reprezentația va avea loc duminică, 9 noiembrie, ora 11:00 la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” și este recomandată copiilor de peste 5 ani. Biletele pot fi achiziționate de la sediul teatrului – strada Alexandru Odobescu -, de luni până vineri, între orele 10:00 – 16:00, prețul unui bilet fiind de 7 lei.
Totodată, piesa va fi prezentă la Festivalului Internațional de Animație „Gulliver” de la Galați, unde se va juca joi, 13 noiembrie, ora 11:00.
**
DA YANG ȘI PRINȚESA DA YIN
REGIA: Eva Labadi Megyes; SCENOGRAFIA: Attila Bajko, Teodor Băncioiu (construcţie păpuşi); MUZICĂ ORIGINALĂ: Cari Tibor; DISTRIBUŢIA: Angela Páskuy, Claudia Stühler, Jenö Major, Adrian Prohaska, Andrei Hansel.




