10.2 C
Sibiu
marți, aprilie 21, 2026

Ultimele lucrări pe DJ Răşinari – Poplaca – Orlat

Cele mai citite

Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean 106D Răşinari – Poplaca –Orlat se va încheia la sfârşitul acestei luni, în condiţiile în care termenul de finalizare a acestei investiţii este 30 august. În acest moment, se efectuează ultimele lucrări şi anume: montarea semnelor de circulaţie, asfaltarea intersecţiilor laterale şi montarea glisierelor de protecţie pe o lungime de 440 de metri liniari. Drumul judeţean Dj 106D este considerat ca fiind a doua centură ocolitoare a Sibiului, în sensul că dinspre Sebeş se poate ajunge direct în Păltiniş sau Cisnădie, fără a străbate municipiul Sibiu. Beneficiarul investiţiei este Consiliul Judeţean. Valoarea proiectului se ridică la aproape 17,5 milioane de lei, din care 13,9 fonduri nerambursabile atrase de Consiliul Judeţean. Proiectul a prevăzut reabilitarea drumului judeţean care leagă zona centrală a judeţului Sibiu de Mărginimea Sibiului. Principalul obiectiv al proiectului „Modernizarea DJ 106 D Răşinari – Poplaca – Orlat – Intersecţia cu DJ 106E” a fost creşterea atractivităţii zonei turistice a Mărginimii Sibiului, prin îmbunătăţirea accesului în acest areal. Cu ajutorul fondurilor nerambursabile REGIO, prin proiect au fost modernizaţi 13,776 kilometri, a fost construit un nou pod peste râul Seviş, la intrarea în Răşinari, au fost amenajate 17 podeţe, 20 de intersecţii laterale şi 4.000 de metri liniari de rigole. Cosmin Pal

spot_img
Ultimele știri

Peste 700 de rideri au dat startul sezonului de MTB în forță

Triada MTB Avrig 2026:Avrigul s-a transformat weekend-ul acesta în capitala mountain biking-ului românesc. Prima etapă a seriei Triada...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect