6.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Zeci de locuri în plus pentru căminul-spital de la Sălişte

Cele mai citite

La Sălişte a fost inaugurat noul corp de clădire al Unităţii Medico-Sociale. Astfel, în urma proiectului derulat de Consiliul Judeţean din fonduri europene, capacitatea unităţii a crescut de la 60 de locuri la 103.

Aici sunt internaţi în principal pacienţi aflaţi în faze avansate ale bolii, unii dintre aceştia fiind chiar în faza terminală. În acest moment, în unitate sunt internate 60 de persoane suferinde de Parkinson, epilepsie, boli cardiovasculare, demenţă senilă, diabet, cancer, boli pulmonare sau boli ale organelor de simţ. Numărul pacienţilor va creşte într-o lună, odată cu internarea pacienţilor în noul corp de clădire. Aici vor fi mutaţi în curând pacienţii de la unitatea din Dumbrăveni, care se reorganizează în acestă perioadă.

 

Proiect de 2,7 milioane de lei

 

La Sălişte au fost prezenţi Ioan Cindrea, preşedintele Consiliului Judeţean şi Ioan Banciu, vicepreşedintele CJ, şi Ioan Chera, directorul unităţii. „Aici, persoanele vârstnice defavorizate, persoanele cu handicap sau persoanele aflate în faza terminală a vieţii beneficiază de cele mai bune condiţii de cazare şi au la dispoziţie servicii medicale de calitate”, a spus Ioan Cindrea, preşedintele CJ. 

Pentru cele 43 de noi locuri au fost înregistrate deja 46 de dosare. Taxa lunară pentru internare este de 614 lei, care se reţine din pensia beneficiarilor. Din totalul de 60 de persoane aflate în prezent la UAMS Sălişte, 37 plătesc taxa integral, restul fie nu au venit, fie plătesc doar parţial, costurile fiind suportate de către aparţinători. Pentru internare, pacienţii au nevoie de recomandare de internare făcută de medicul specialist, cererea de solicitare a internării şi completarea unei grile de evaluare medico-socială din partea asistentului social.

În noua clădire s-au amenajat, pe lângă saloane, cabinete medicale, sală de tratament şi sală de mese, la care se adaugă dotările necesare.

Extinderea centrului a costat 2,7 milioane de lei. 

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Coliziune între două TIR-uri pe A1. Trafic îngreunat în zona municipiului Sibiu

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul rutier se desfășoară dirijat, pe prima bandă, pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect