6.3 C
Sibiu
miercuri, noiembrie 27, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Adina şi Alexandra au găsit soluţia depoluării apei din Cisnădie: zambila de apă

Cele mai citite

Adina Bădilă nu are 15 ani împliniţi, iar Alexandra Olaru are numai 12 ani, dar vârsta fragedă nu le-a împiedicat să facă cel mai bun proiect de mediu din ţară. Au reacţionat la apa poluată şi urât mirositoare din pârâurile din Cisnădie, cu precădere din pârâul Argintului, şi au propus zambila de apă pentru depoluare. Un proiect inteligent, estetic şi eficient. O lecţie pentru autorităţile locale, o lecţie pentru noi toţi, însă rămâne de văzut în ce măsură autorităţile vor pune în practică acest proiect. Un lucru este cert. Dacă nu avem grijă de mediul înconjurător, nu avem grijă de noi.

 

Premiul I la Concursul Naţional de Proiecte de Mediu

Fetele, pasionate de biologie, medicină şi matematică, s-au implicat în câteva proiecte ridicate la fileu de Daniela Nicula, profesoara de biologie şi actualul director adjunct al Liceului „Gustav Gundisch” din Cisnădie. La fel a fost şi cu proiectul de mediu, pentru care au obţinut locul I la Concursul Naţional de proiecte de mediu. Iniţial, nu au avut idee despre ce să facă în proiect şi au luat amândouă Cisnădia la picior. Apoi, au găsit. Au fost izbite de mirosul extrem de urât al pârâului Argintului din Cisnădie. „Problema acestui pârâu este veche la noi, iar mirosul lui urât este extrem de deranjat atât pentru trecători, cât şi pentru cei care locuiesc în preajma lui”, explică Adina. Şi fetele s-au gândit să propună, prin proiectul lor, o soluţie la această problemă. Zambila de apă sau „vraciul apelor, cum mai este numită. O plantă care este folosită la noi în ţară pentru depoluarea apelor” cu încărcătură organică. Fetele s-au pus pe treabă. Au calculat cantitatea de apă consumată de un om pe zi, au ajuns la un consum de 100 de litri de apă de persoană şi au văzut că mare parte din cantitatea aceasta de apă se revarsă în pârâul Argintului. De aici şi poluarea, şi mirosul urât al pârâului. Au luat mostre din pârâu, din trei locuri strategice, au pus zambila în apă şi au observat totul din mai multe perspective. „Am urmărit modificarea mirosului apei sub influenţa zambilei, am identificat efectul zambilei şi am analizat comportamentul peştilor în diferite tipuri de apă”, povestesc fetele. Ei bine, proiectul lor a dat roade, pentru că au atins toate obiectivele pe care şi le-au propus. Mirosul urât al apei colectate din centrul oraşului a dispărut după numai 5 ore de la punerea zambilei, oxigenul din apă a crescut considerabil, iar nivelul fosfaţilor, nitraţilor, amoniului şi nitriţilor a scăzut foarte mult. Peştii care au fost puşi în apa cu zambilă au trăit cu mult mai mult decât cei puşi în apa poluată. De asemenea, în apa cu zambilă s-a redus cantitatea de alge verzi unicelulare. Aceste alge se înmulţesc în general în apele poluate. 

Fetele vor să ajungă medici

Juriul de la Concursul Naţional de proiecte de mediu, format din 5 profesori universitari de prestigiu, a fost receptiv şi a apreciat  importanţa, calitatea, dar şi vastele beneficii aduse mediului de proiectul realizat de Adina şi Alexandra. Standul fetelor a fost realizat cu migală, având pliante, calendare, steguleţe ce au fost distribuite celor prezenţi. Proiectul lor a fost desemnat câştigător, iar fetele s-au întors în Cisnădie cu locul I. Ar fi trebuit să se prezinte şi la Concursul Internaţional care a avut loc în Turcia, însă Alexandra are doar 12 ani, prea mică pentru a putea participa. Limita de vârstă este de minim 13 ani. În realizarea proiectului, fetele au fost sprijinite şi îndrumate de directorul adjunct Daniela Nicula, profesor de biologie şi de Vasilica Olaru, profesor de matematică şi mama Alexandrei. 

Alexandra este pasionată de biologie, medicină, matematică şi sport, axându-se în general pe handbal. Cartea ei preferată este „Singur pe lume”, iar „Titanic” este filmul care i-a atras în mod special atenţia. Adina iubeşte şi ea matematica, dar şi chimia, germana şi sportul. Joacă baschet la şcoală, îi place să se plimbe cu prietenii, să-şi urmărească serialele preferate, să se joace cu Sara, căţeluşa ei, şi să mănânce pizza şi waffe. Alexandra crede că  „Oamenii ar trebui să fie mai atenţi la ceea ce fac voluntar sau involuntar, atunci când merg pe stradă sau se află în natură. Să se uite unde şi cum aruncă gunoaiele şi mai ales să încerce să protejeze mai mult mediul înconjurător. Eu nu îi văd să aibă grijă de ceea ce-i înconjoară. Sunt nepăsători”. Adina ne spune: „Înainte să mă implic în acest proiect am observat că mulţi nu sunt interesaţi de mediu, dar din fericire am reuşit să-i motivez cel puţin pe prietenii mei. Au văzut şi ei că mediul este foarte important pentru noi. La fel şi cei din familia mea, care sunt permanent sub stricta mea supraveghere”. Adina se revoltă de asemenea împotriva despăduririlor şi a gunoaielor aruncate oriunde. „Eu aş face orice ca proiectul nostru să fie implementat. Aş vrea ca şi cetăţenii din Cisnădie să-l vadă şi să-l accepte. Şi aş lua atitudine în privinţa deşeurilor. Sunt foarte multe gunoaie în oraşul nostru şi s-ar merita o campanie de conştientizare a locuitorilor din Cisnădie. Oraşul nostru nu merită gunoiul pe care noi îl vedem zilnic pe străzi”. 

 

„Acest concurs de mediu este o tradiţie la noi în liceu. Consider că această modalitate dezvoltă mult modul de gândire al unui elev. Aşa învaţă multe despre mediul înconjurător, despre fizică, chimie, biologie şi chiar informatică. Adina şi Alexandra sunt fete deosebite, care vin zilnic cu întrebări ce depăşesc mediul programei şi care prin activitatea lor, ridică standardele. De exemplu acum, pentru fete vacanţa va începe probabil la 1 august. Pe Adina o aşteaptă admiterea la liceu, iar Alexandra se pregăteşte pentru faza naţională a concursului Proiecte de Mediu, de anul acesta, care are loc în iulie. De data aceasta are un proiect despre cum poţi utiliza uleiul uzat în fabricarea de săpun”, Daniela Nicula, profesor de biologie.

Zambilele de apă (Eichornia crassipes) sunt plante acvatice potrivite pentru îndepărtarea nutrienţilor poluatori din ape, datorită creşterii rapide şi a faptului că plutesc. Utilizarea zambilei de apă pentru epurarea apelor uzate este considerată o tehnologie simplă, care nu necesită maşini şi echipamente costisitoare

 

 

 

Biografie: 

Data naşterii: Alexandra – 11 martie 2001

                      Adina – 1 august 1998

Studii: Alexandra – Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie, cls a VI-a A

            Adina – Liceul Teoretic „Gustav Gündisch” Cisnădie, clas a VIII-a B

 

 Premii Alexandra

 

Locul II – Concursul naţional de competenţă şi performanţă, faza naţională, 2011

Locul III – Lumina Math, faza judeţeană, 2012

Locul I – Sanitari pricepuţi, faza locală şi judeţeană, 2013

Locul I – Proiecte de mediu, faza judeţeană, 2013

Participare la olimpiada de matematică şi fizică, faza judeţeană

 

Premii Adina

 

Locul II – Proiecte de mediu, faza naţională, 2011 

Locul I – Proiecte de mediu, faza naţiona
lă, 2012

Locul I – Olimpiada de Educaţie Civică, faza judeţeană, 2013

Menţiune – Olimpiada de Română, faza judeţeană, 2013

 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Pieton rănit în timp ce traversa neregulamentar

Un medieșean a fost rănit, miercuri seara, într-un accident rutier produs pe strada Hermann Oberth din municipiu.Din primele cercetări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect