În copilăria mea trăită la apogeul ceaușismului am avut coşmaruri aproape de neînţeles astăzi. Când nu lua curentul ne uitam „de ruși”. O mândrețe de 9 elemenţi de aluminiu cățărată pe bloc ce ne-o aducea în apartamentul congelat pe tanti Liudmila şi accentul său moldovenesc. Îmbolnăviți de glastnost, sovieticii îmi furnizau în paradisul congelat al societății multilateral dezvoltate filme din America imperialistă. E o ironie că în anul 1986 am intrat în contact cu corupta cultură americană prin intermediul Uniunii Sovietice. Total Recall dublat în rusă sau Legenda călărațului fără cap, un western banal, dar generator de coșmaruri de pionier.
Însă de obicei, cel mai iubit fiu al poporului, ne gonea afară la joacă seara tăindu-ne curentul electric. Nu aveam internet şi ne jucam cu tunuri de carbid, rupeam sute de caiete pe altarul tirului cu ţevi PVC, țopăiam șotroane și pasam „Nemțoaica.
Vă amintiţi de lasagna cu potcoave? Dar de vițelul la valiză. Cum puteam mânca carne în socialism când în galantare fluiera vântul?
Declari vaca stearpă deși o mulgi, nu scoți niciodată vițelul la păscut și când decizi procesul de îngrășare încheiat, alegi o noapte înnorată pentru a-l beli pe rumegător în râpă. Departe de CAP, de secretarul de partid și pofticioșii de servici.
Cum transporţi două sute de kilograme de carne către pivnița proprie și rudele fudule de la oraș? În valiza de voiaj, cu trenul. Supravieţuirea ceaușistă impunea metode noi de transport al cărnii macre.
Dacă mă gândesc la români urbanizaţi de industrializare, ținuti în întuneric şi frig crâncen, parcă înțeleg de ce capitalismul şi libertatea de expresie nasc mai puţin entuziasm astăzi decât sfârcul scăpat din sutienul unei vedete tabloide.
Fără a avea o renaștere artistică, fără un sistem feudal real în evul mediu, cu o religie mulată pe tradițiile din neolitic, cu mituri fondatoare ca Miorița și Meșterul Manole, civilizația occidentală e aparent incombatibilă la noi.
„Modernitatea” noastră este un simulacru, un machiaj executat în pripă. Neavând o reformă Meiji, fără cuceriri în Far East și fără măcar un amărât de imperialism balcanic, bâjbâim alături de curve și cocalari și ne exacerbăm naționalismul de secol 19 sub tonele de drapel al stegozaurilor.
Poate de aceea suntem niște călăreți fără cap, cu dosul în comunism și cu aspirații nerealiste proiectate în patria Unchiului Sam.
