Dincolo de asigurarea nevoilor de bază, hrană, adăpost, îmbrăcăminte, atunci când creşti un copil trebuie să îi modelezi şi felul de comportament şi să îl ajuţi, ca părinte, să se dezvolte armonios din punct de vedere psihic. Cum ar trebui să procedăm, ne spune psihologul Denissa Toma.
Canoanele societăţii se schimbă de la o generaţie la alta, astfel încât uneori nu mai ştii care sunt reperele după care să îţi educi copilul atunci când devii părinte. De ce ar trebui să ţinem cont atunci când vrem să îl formăm pe copil?
A da viață unui copil și a-l forma ca om este o mare responsabilitate. E adevărat că standardele societății se schimbă în permanență, dar indiferent de perioada de timp la care ne raportăm, constant rămâne faptul că trăim și relaționăm cu alți oameni. Așa că unul din lucrurile pe care ar trebui să punem accent ,este dezvoltarea capacității de a lega si mai ales de a păstra relații de calitate cu cei din jurul nostru.
Care este datoria noastră ca părinţi în modelarea caracterului copilului nostru? Avem noi capacitatea să îl influenţăm sau primează personalitatea şi temperamentul copilului?
Personalitatea oricărei persoane este determinată de interacțiunea trăsăturilor de temperament și influența mediului înconjurător. Nu putem să schimbăm temperamentul copilului, acesta rămâne același de-a lungul vieții, dar putem să-l ajutăm să se cunoască mai bine și să-și însușească anumite caracteristici socio-culturale care vor determina caracterul său. Pentru ca acest lucru sa fie posibil, este necesar să ne cunoaștem noi foarte bine copilul, să anticipăm reacțiile sale și să adaptam stilul parental conform individualității lui.
Care ar fi totuşi nişte lucruri de bază pe care orice părinte este necesar să le facă pentru dezvoltarea psihică a copilul său?
Ca părinte ne dorim să facem totul pentru copilul nostru, să aibă parte de lipsuri, să nu sufere, să nu repete greșelile noastre. Totuși, pentru o dezvoltare psihică armonioasă, copilul trebuie să descopere că există și situații dificile, pe care să învețe să le negocieze și să le depășească. Este foarte important să încurajăm copilul să-și găsească rezolvare singur la problemele sale. Cu alte cuvinte, „să nu pregătim drumul pentru copil, ci copilul pentru drum”
Practic, cum ar trebui să ne comportăm cu copiii noştri dacă dorim ca ei să ajungă nişte adulţi pregătiţi pentru viaţă, capabili să îşi asume responsabilităţi şi să aibă comportamente sănătoase?
Dacă dorim ca cei mici să devină adulți responsabili, capabili să ia decizii și să dezvolte comportamente sănătoase, trebuie să fim modele pentru ei. Copiii învață ceea ce văd, nu ce le spunem că trebuie să facă. Dacă le explicăm că nu e frumos să se certe, iar în secunda următoare noi țipăm unul la celălalt, copilul va învăța că cearta este un mod de comunicare și negociere prin care obții ceea ce dorești.
Uneori există situații în care izbucnim mai tare decât ne-am fi dorit și apoi pedepsim copilul. În acest caz, după cele 10- 15 min de pedeapsă, vorbim cu copilul, ne scuzăm pentru faptul că am țipat la el (nu pentru pedeapsa),și în acest fel copilul va învața cum să-și ceară iertare când greșește.
Care sunt cele mai multe probleme cu care se confruntă părinţii pe care îi consiliaţi dumneavoastră?
Părinții vin la cabinet cu diverse situații dificile: copii cu comportament neadecvat în societate (crize de furie, agresivitate ) neintegrarea copilului în colectivitate, teama exagerată față de anumiți stimuli, emotivitate crescută. Totuși, în ultima perioadă, am avut solicitări frecvente din partea părinților care au trecut printr-un divorț și au dorit sprijin, pentru ca atât el- adultul, cât și copilul să reușească să accepte și să depășească acest eveniment traumatizant.
Iar cele mai la îndemână soluţii care ar fi?
În cazul în care la cabinet vin părinți cu copii care manifestă diverse reacții nedorite, lucrez împreună cu părintele și copilul la schimbarea dinamicii relației între ei. Fie părintele nu gestionează foarte bine situația în care copilul este nervos (copilul țipă, țipă și părintele- mai tare pentru că este adult ), fie mama este foarte protectoare, fie copilul este criticat si comparat în permanență cu cei din jur. În toate aceste situații este nevoie de o schimbare în tiparul relației părinte-copil și de fluidizarea comunicării între cei doi.
Există o „reţetă” care nu dă greş niciodată atunci când vrem să educăm un copil?
Când devenim părinți, ne asumăm rolul de prim profesor în viața copilului, cu minusuri si plusuri. Nu s-a inventat încă rețeta educației perfecte, dar putem să fim atenți la câteva repere în acest demers :
Să încercăm să relaționam cât mai bine cu propriul copil, să păstrăm o comunicare congruentă și deschisă, să fim alături de copil fără a-l sufoca sau a-l înstrăina, să descoperim și să dezvoltăm potențialul copilului, să învățăm tehnici de negociere în relația cu copilul.
Cum trebuie să relaţionezi cu copiii, pentru ca ei să nu sufere şi să fie fericiţi?
Adulți și copii căutăm mereu să fim fericiți, iar fericirea înseamnă pentru fiecare dintre noi altceva. Și copilul va avea momentele sale de „nefericire”,- fie că nu i-ai cumpărat o jucărie pe care și-o dorea, fie că prietenul său nu mai dorește să se joace cu el. Noi ca părinți putem să fim aproape de el în aceste momente să-l asigurăm de sprijinul și înțelegerea noastră. Atâta timp cât copilul este sigur de iubirea și acceptarea dvs necondiționată, va reuși să găsească singur rezolvarea tuturor problemelor care îi creează disconfort.
Care sunt cauzele depresiei si anxietății la copil?
Cauzele depresiei și anxietății la copil nu au putut fi evaluate cu certitudine, însa s-a constatat implicarea majoră a factorilor de mediu. Copiii care sunt des criticați de părinți suferă de depresii, ajungând să creadă că își dezamăgesc mereu părinții. Divorțul părinților, discriminarea între frați, comparația cu alți copii (tu de ce nu poți să fi ca X?) din care copilul concluzionează că nu va reuși niciodată să atingă calitățile celui lăudat, pierderea încrederii în sine, teama de abandon din partea părinților sunt alte posibile cauze ale depresiei. Anxietatea copilului poate fi provocata de schimbări pe care el le percepe ca fiind stresante(mutarea într-o altă locuință, pierderea unei persoane dragi, situații tensionate la grădiniță sau școală)
Care sunt soluțiile de prevenire si tratare ale acestora?
În primul rând, trebuie să păstrăm în permanență o legătură caldă cu copilul, să evităm toate situațiile perturbatorii pe care le-am enumerat mai sus.
Dacă totuși copilul este diagnosticat cu depresie, el trebuie să își recapete stima de sine și încrederea în forțele proprii și rar va reuși singur. De aceea are nevoie de sprijin, afecțiune, apreciere din partea familiei. Pentru că urmările depresiei pot fi grave, este indicat ca cel mic să urmeze ședințe de psihoterapie în cadrul cărora să învețe și alte comportamente care să-l ajute să treacă peste aceste încercări.
În cazul anxietății, copilul manifestă simptomele din momentul în care își dă seama că va avea loc o schimbare. Dar pentru că de-a lungul vieții se va confrunta cu o mu
lțime de schimbări, este important să învețe să privească schimbarea ca pe un lucru pozitiv.
Să luăm câteva situaţii practice.
Copilul și-a „mutilat” jucăria preferată și nu se mai poate juca cu ea, plânge și e trist. Putem să-i arătăm că îi înțelegem supărarea și să ne oferim ajutorul să o repare. Ce nu trebuie să facem, este să ne repezim la magazin și să-i cumpărăm o altă jucărie, pentru că atunci va înțelege că orice lucru poate fi înlocuit fără consecințe pentru el.
Ce i-aţi sfătui să facă pe părinţii care au copii timizi, care se tem să vorbească?
Aș sfătui părinții să nu forțeze copilul să răspundă cu orice preț. În momentul în care cel mic vorbește, să îl asculte atent și să-i răspundă; să nu-l corecteze până nu termină de vorbit; să nu râdă de eventualele greșeli; să nu–l eticheteze „mutulică”, „mămos” , „plângăcios”, etc. Să-i povestească vreo istorioară amuzantă cu o situație în care ei au fost timizi. Să fie exemplu pentru cel mic (dacă mama vorbește cu alți părinți, va încerca și el sa discute cu ceilalți copii)
Se organizează în prezent grupuri de lucru pentru copiii timizi, retrași, în cadrul cărora cei mici învață să–și dezvolte abilitățile sociale necesare pentru a relaționa și a se integra în colectivitate.
Un studiu recent a arătat că micuţii sunt în prezent atât de ataşaţi de tabletă, televizor sau calculator, încât fac adevărate atacuri de furie şi irascibilitate atunci când li se interzice accesul la acestea. Cum trebuie procedat în cazul lor?
Părinții au responsabilitatea de a se asigura de faptul că micuțul lor petrece un timp rezonabil – maxim 30 min/ zi în fața tabletei sau a calculatorului. Înainte de a cumpăra o tabletă pentru copil, sau de a-i permite accesul la calculator, trebuie să negociem împreună cu el cât timp are voie să se joace ( 1-2-3 jocuri) și să avem grijă să respectăm regula aceasta.
Dacă totuși se ajunge la atacuri de furie, copilul trebuie lăsat să se liniștească, iar apoi se renegociază cu el condițiile în care are voie cu tableta/ calculatorul. În plus, părintele trebuie să asigure și alte alternative interesante pentru copil : cursuri de fotbal, înot, ciclism, muzică, pictură, cursuri de teatru.
Cum să convingi un copil mai mare de 3 ani să doarmă singur în cameră?
Cu cât copilul este mai mare, cu atât va fi mai greu să-l convingem să doarmă singur. Trebuie să-i explicăm motivele pentru care am ales această variantă și împreună să ne ocupăm de renovarea camerei lui. Îl putem lăsa să aleagă culoarea pereților, eventual a mobilei. Seara putem să-i citim o poveste și să discutăm puțin despre lucrurile care îl preocupă, să îl asigurăm că ușile camerelor rămân deschise. Bineînțeles că în fiecare seară va fi aceeași întrebare: de ce nu pot să dorm cu tine, dar ar trebui să ne menținem calmi și să reluam aceeași explicație, fără excepții, pentru că dacă cedăm o dată, nu vom mai prezenta credibilitate în fața lui.
Cum trebuie procedat în cazul copiilor care refuză să mănânce?
Copiii refuză să mănânce din diferite motive, dar dacă nu există cauze medicale care să ne îngrijoreze (copilul este sănătos), nu ar trebui să-l forțăm. Putem crea o atmosferă destinsă în timpul mesei, să povestim întâmplări de peste zi, iar dacă vrea să mănânce – va mânca, daca nu, sigur va servi următoarea masă. Cu cât vom insista mai mult să mănânce, cu atât va refuza mai tare.
Cum poţi să anulezi rivalitatea dintre fraţi?
Rivalitatea intre frați există, dar este mai pregnantă în general când acordăm mai multă atenție unuia dintre copii. Fiecare dorește să fie cel mai apreciat de părinți, cel mai iubit, cel mai… Și pentru asta copiii sunt în stare să facă multe pozne pentru a atrage atenția adulților. În conflictele care apar între frați, este bine să nu interveniți din rolul de judecător, ci să-i lăsați pe ei să să le rezolve, astfel în timp vor înțelege că cearta între ei nu este un mod de a va atrage atenția.
Există părinţi care atunci când văd că micuţii lor nu se integrează în colectivitate (creşă, grădiniţă) refuză să îl mai ducă şi preferă să îi ţină acasă, cu bonă. Cum este mai bine, ce ar trebui să facem în astfel de situaţii?
Abilitățile de socializare ale copilului se dezvoltă cel mai bine în cadrul colectivității unde copilul învață să relaționeze cu persoane de aceeași vârstă, să ceară și să ofere, să facă schimburi, să comunice. Grădinița este o șansă pentru copil să își găsească resurse proprii de a face fața unor situații noi.
Din punctul meu de vedere, copilul nu ar trebui lipsit de șansa de a face parte dintr-o colectivitate. Acomodarea este mai dificilă pentru unii copii pentru că e destul de greu de înțeles pentru ei de ce până azi a stat cu mama, iar acum trebuie să stea cu o tanti și niște copii pe care nu-i cunoaște. De mare ajutor este exemplul părintelui: în momentul când ia copilul de la grădiniță, să socializeze cu părinții altor copii, astfel încât cel mic să vadă cum comunică oamenii mari care nu se cunosc.
Care este cel mai uşor mod prin care îl faci pe un copil fericit?
Copilul este fericit când îi simte pe părinți alături de el, când are încredere că indiferent ce se întâmplă mami și tati îl iubesc și îl acceptă, când găsește în aceștia o bază de atașament solidă la care poate apela ori de câte ori trece prin situații dificile.
ABC-ul unei dezvoltări armonioase:
– să ne iubim necondiționat copilul
-să-l respectăm
-să-l integrăm în viața noastră
