17.2 C
Sibiu
duminică, aprilie 19, 2026

Peste 4000 de oameni în prima zi la ASTRA FILM FESTIVAL 2013

Cele mai citite

Astra Film Festival 2013, ediţia aniversară de 20 de ani, a debutat în plină forţă luni, 14 octombrie, iar Sibiul a devenit din nou capitala internaţională a filmului documentar. Peste 4000 de oameni au trecut pragul celor 3 săli de cinema din Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu în prima zi a festivalului la filmul de deschidere „Google şi creierul mondial” şi la Astra Film Junior, program dedicat copiilor şi adolescenţilor. Emoţii, nostalgii, foarte multe amintiri, dar şi entuziasmul unei noi ediţii, iată câteva cuvinte ce ar putea descrie prima din cele şapte zile de sărbătoare la AFF.

Dimineaţa, Astra Film Junior şi-a deschis porţile pentru câteva mii de copii care, însoţiţi de învăţătoare sau părinţi, s-au bucurat de filmele proiectate şi au aflat cum se joacă micuţii din Rwanda, cum se dansează în Georgia sau cum se fabrică jocurile video preferate de ei. Vor urma alte trei zile pline de surprize pregătite pentru cei mici.
La ora 19:00 a avut loc deschiderea oficială a ediţiei aniversare Astra Film Festival. Pentru început, a fost proiectat un film aniversar AFF, ce spune pe scurt povestea celor 20 de ani de festival, cu obstacolele, dar şi cu marile împliniri ale primului festival de film documentar din România. A urmat filmul „Google şi creierul mondial”, un documentar prezentat în premieră în România, iar la finalul proiecţiei regizorul Ben Lewis a petrecut mai mult de o oră la sesiunea de Q&A şi a răspuns la întrebările publicului într-un dialog antrenant în care a fost dezbătut pe larg subiectul filmului şi nu numai.
Seara s-a încheiat cu un concert Ada Milea, care alături de actorii clujeni Anca Hanu şi Cristi Rigman, au susţinut un concert vibrant aplaudat minute bune de către audienţă.
Astăzi, 15 octombrie, continuă maratonul de filme la AFF. La ora 18:00 are loc premiera absolută a filmului „Combinatul / The Unit”, în prezenţa autoarei Maria- Cătălina Andrieş. „Drill Baby Drill”, documentarul lui Lech Kowalski va putea fi urmărit de la ora 20:00, iar proiecţia va fi urmată de o sesiune de Q&A în prezenţa autorului. La ora 21:00 publicul poate vedea filmul „Three Sisters” al lui Wang Bing, autor consacrat de film documentar. Cu peste 25 de filme proiectate, a doua zi de Astra Film Festival se anunţă a fi una foarte intensă şi se va încheia cu un concert al trupei Bucium.

spot_img
Ultimele știri

E suficient? Sibienii se întorc cu un punct de la Ploiești

FC Hermannstadt se întoarce cu un punct din deplasarea de duminică după amiaza de la Petrolul, după 1-1 la...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect