Accident grav azi noapte pe Drumul Naţional 1, în aropiere de localitatea Mohu. Şoferul unui bolid de lux, în vârstă de doar 21 de ani circula cu viteză pe ploaie torenţială. Acesta a pierdut controlul volanului, s-a rotit de mai multe ori pe şosea după care a fost lovit de un microbus de marfă şi proiectat într-un parapet. În urma impactului, atât şoferul maşinii cât şi prietenul său, în vârstă de 23 de ani, care se afla pe locul din dreapta au fost grav răniţi.
Tânărul circula cu viteză excesivă în condiţii de ploaie, a derapat şi s-a rotit pe şosea. Şoferul microbuzului care circula regulamentar a încercat să evite impactul însă a lovit maşina în plin. “Eu veneam spre Sibiu cu duba iar în faţa mea derapa BMW-ul de Mureş. Am frânat dar atât, el era în cercuri aşa.” a declarat Ionel Simescu, şoferul microbuzului.
În urma impactului maşina s-a transformat într-un morman de fiare iar cei doi tineri au fost grav răniţi. „Amândoi tinerii sunt în stare destul de gravă, un pacient cu traumă cranană severă, cu o fractură cu înfundare la zona frontală, cu un traumatism toracic cu fracturi costale, va rămâne sub supraveghere în secţia reanimare pentru continuarea investigaţiilor şi stabilirea diagnosticului. Celălalt pacient, cu o traumă craniană, cu un Glasgow de 10, starea lui este mai bună ca la primul, dar va trebui obligatoriu internat şi supravegheat pentru zilele următoare.” a declarat Constantin Roşca, medic al Serviciului de Urgenţă Sibiu.
Bărbații au fost internaţi pe secţia ATI pentru supraveghere de specialitate şi în cursul acestei dimineţi au fost din nou preluaţi de medicii neurochirurgi pentru investigaţii suplimentare.
Din primele cercetări ale oamenilor legii la faţa locului, vinovat de producerea accidentului se face tânărul aflat la volanul bolidului. „Din primele cercetări a reieşit faptul că accidentul rutier s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteorologice. Avem implicate două autovehicule în acest accident, ambele se deplasau din direcţia Vâlcea spre Sibiu. Primul autoturism, marca BMW a pierdut direcţia de deplasare derapândfiind lovit de autoutilitara care se deplasa în aceeşi direcţie de mers.” a declarat Bogdan Malea
Traficul rutier a fost îngreunat în zonă câteva ore din cauza accidentului.




