O aliniere rară a cinci planete va avea loc pe 24 iunie și poate și observată cu ochiul liber, dacă cerul va fi senin. Fenomenul a avut loc în urmă cu 18 ani și se va repeta abia în anul 2040.
Mercurs, Venus, Marte, Jupiter și Saturn își vor face apariția pe cer începând în aceasta noapte în timpul unei rare conjuncții planetare care poate fi observată cu ochiul liber.
Fenomenul are loc de la începutul lunii iunie și a continuat să devină mai strălucitor și ușor de văzut pe măsură ce luna a avansat, potrivit Dianei Hannikainen, editor de observare la Sky & Telescope. Privitorii nu vor avea nevoie de binoclu pentru a putea urmări fenomenul, însă este nevoie ca cerul să fie senin sau parțial înnorat.
Astfel, curioșii vor trebui să aibă vedere liberă la cer, de preferat lângă un câmp deschis și să sosească cu o oră și 15 minute înainte de răsărit. Toate cele cinci planete vor fi vizibile în funcție de latitudinea unde se află privitorul.
Un alt fenomen astronomic va fi vizibil în luna iunie: roi globular M13, o colecție sferică de stele foarte compactă. M13, cunoscut și sub numele de „Hercules Cluster”, conține mii de stele, despre care se crede că au o vechime de aproximativ 12 miliarde de ani – aproape cât vârsta universului însuși, potrivit NASA.