Nimicul în artă, de la Fildes la FLUXUS (III)

Opinia lui Curtean „Cred că mi-am găsit o încadrare în societate: să fiu incomod.” (Constantin Noica) În numerele trecute, am vorbit despre aşa-zisul „gol” sau „nimic”, care şi-a găsit expresia în artă încă dinainte de apariţia mişcărilor de avangardă, continuând până astăzi, într-un şir lung de rame goale, forme geometrice monocrome, cutii care nu conţin – sau poate dimpotrivă, conţin – „nimic”, săli de expoziţie lăsate goale intenţionat sau străbătute de câmpuri electromagnetice. Toate pentru a atrage atenţia că niciodată ceea ce numim „gol” nu e de fapt gol, iar ceea ce numim „nimic” întotdeauna reprezintă „ceva”. Însă aceasta nu s-a făcut întotdeauna prin omisiunea unor lucruri. Unii artişti au aplicat ideea distrugerii ca act artistic, pentru a ajunge la aşa-zisul „nimic”. Arta autodistructivă e un concept inventat de Gustav Metzger, în anii ’60. Artistul a întins nişte folii de nailon şi a împroşcat acid pe ele, producând astfel, în faţa publicului, forme aleatorii ale nailonului care era înghiţit de acid. Poate să sune ridicol în urechile cuiva care nu ştie despre ce era vorba. Nu era un act gratuit, lipsit de semnificaţie, ci era un protest împotriva armelor nucleare şi a capacităţii de autodistrugere a societăţii. În acelaşi timp, conţinea un paradox: procesul era autodistructiv şi autocreativ deopotrivă. Unii dintre artiştii care au experimentat arta autodistructivă au făcut parte din gruparea internaţională FLUXUS, una dintre cele mai importante mişcări artistice din a doua jumătate a secolului al XX-lea. Organizată de artistul lituanian George Maciunas, gruparea s-a bazat pe conceptul dadaist numit „anti-artă” şi pe ideile revoluţionare ale compozitorului John Cage, incluzând artişti ca Nam June Paik, George Brecht, Joseph Beuys, Yoko Ono, La Monte Young, Wolf Vostell sau Robert Filliou. Unii dintre aceştia pot fi văzuţi la expoziţia de la Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Brukenthal, într-o înregistrare video a unui „performance”, unde fiecare scoate sunete dintr-un pian după propria imaginaţie, realizând astfel un concert şi sfârşind prin a distruge instrumentul, după ideea lui John Cage că muzica se poate naşte din orice sunete. În aceeaşi expoziţie se găsesc şi discurile distruse ale artistului ceh Milan Kní¾ák, discuri sparte sau atacate de acid, înrămate şi numite „Muzică distrusă”. Aceste lucrări se leagă de ideea vizualizării muzicii şi de cea a sculpturii muzicale, de care erau preocupaţi membrii FLUXUS, şi mai pot fi văzute încă în expoziţia de la Sibiu, până pe 27 noiembrie. Mihai Curtean