Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) a transmis că Registru Electronic Național de Vaccinare (RENV) suferă erori la înregistrarea vaccinurilor efectuate curent, iar istoricul vaccinal al copiilor ar putea fi pierdut.
Campaniile de imunizare ar putea fi oprite. Noul Registru Electronic Național de Vaccinare îi pune pe medicii de familie în dificultate, pentru că nu mai pot introduce în sistem vaccinările făcute recent.
În data de 01.07.2022, a fost închis RENV copii, cel în care se înregistrau de ani de zile toate vaccinările copiilor, începând cu cele făcute în maternitate. Conform HG 697/2022, începând cu data de 01.07.2022, toate vaccinurile efectuate urmează să fie înregistrate în noul RENV, cel care a fost folosit în contextul vaccinării împotriva COVID -19, scrie în comunicatul publicat de SNMF.
Societatea Națională de Medicina Familiei ar fi unificat cele două registre, dar problemele au apărut în momentul în care acest demers a fost pus în practică. Medicii de familie au constatat că a dispărut istoricul de vaccinare pentru foarte mulți copii, istoric ce exista în RENV copii, și că nu mai pot înregistra noile vaccinuri pe care le efectuează în cabinet în lipsa acestui istoric.
Astfel, imposibilitatea de a înregistra vaccinul administrat unui copil duce la lipsa dovezii oficiale că acel vaccin a fost efectuat și, din perspectiva autorităților, un copil care nu are un vaccinul înregistrat nu este vaccinat.
Asigurăm pe această cale părinții că vom depune toate eforturile pentru a putea să ne derulăm activitatea de vaccinare a copiilor și pentru a determina autoritățile să facă demersurile necesare pentru recuperarea bazelor de date cu istoricul vaccinal al copiilor și de a face RENV funcțional – transmite SNMF.
Dacă oficial un medic nu poate înregistra un vaccin, nu poate justifica în fața autorităților că a folosit respectivul vaccin, rămâne cu el pe stoc și nu mai poate solicita alte doze de vaccin.
Medicii de familie se află acum în situația de a nu putea derula campaniile de imunizare, iar vaccinările făcute în aceasta ultimă săptămână riscă să conțină erori de înregistrare.
„De o săptămână, transmitem mesaje autorităților, dar ne lovim de un zid. Refuză să recunoască deficiențele existente și să facă demersuri pentru a le corecta. Ni se cere să reintroducem în sistem istoricul vaccinal al copiilor, vaccin-cu-vaccin, doar pentru că nu au reușit să unifice informatic bazele de date existente. Luptăm de ani de zile să creștem rata de vaccinare în rândul copiilor cu vaccinurile obligatorii din Programul Național de Imunizare, dar am ajuns acum să fim blocați prin astfel de decizii administrative!”, mai menționează comunicatul.