12.9 C
Sibiu
vineri, aprilie 17, 2026

Poliția Locală Sibiu face verificări pentru depistarea terenurilor neîngrijite

Cele mai citite

Poliția Locală continuă verificările în teren pentru depistarea terenurilor neîngrijite și acoperite cu buruieni sau diferite deșeuri, iar în astfel de situații, proprietarilor li se va percepe impozit majorat cu 500%, pe lângă amenda pe care o vor avea de plătit.

Poliția Locală este preocupată și de terenurilor neîngrijite, iar pentru a combate aspectul neplăcut, autoritățile continuă să facă verificări în teren. În categoria de terenuri neîngrijite intră cele care se află într-un cartier construit și locuit, nu sunt ocupate de clădiri, sunt de regulă neîngrădite, nu sunt cultivate, dar nici amenajate peisagistic și pe care sunt abandonate deșeuri din construcții sau de alt tip sau resturi vegetale.

Excepție de la aplicarea acestor măsuri fac terenurile pe care se desfășoară lucrări de construcție, dovada acestei situații probându-se printr-o autorizație de construcție valabilă.

93 de terenuri neîngrijite au fost identificate în prima jumătate a anului

În prima jumătate a acestui an au fost identificate 93 de astfel de terenuri, proprietarii acestora fiind somați în vederea igienizării loturilor. În urma somațiilor, 21 de terenuri au fost igienizate și curățate. În ceea ce privește situația restului de 72 de terenuri neîngrijite, după încheierea termenului acordat proprietarilor pentru igienizare, în cazul în care se constată că nu s-au luat măsuri, Poliția Locală va aplica amenzi și va face propuneri pentru majorarea impozitului.

Publicitate

În anul 2021, ca urmare a verificărilor din teren, au fost luați în evidență 43 de proprietari pe ale căror terenuri erau depozitate deșeuri sau care nu erau îngrijite prin cosirea vegetației. În urma somațiilor, 38 de terenuri au fost curățate, iar pentru restul de 5 impozitul datorat pentru anul 2022 a fost majorat cu 500%.

spot_img
Ultimele știri

Izvorul Tămăduirii 2026: Tradiții, obiceiuri și interdicții. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă

Creștinii ortodocși marchează anual, în prima vineri după Paște, sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, un praznic dedicat Maicii Domnului, încărcat de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect