În Sibiu vor avea loc activități cu specific german. Vara culturală transilvană 2022 va începe sâmbătă

Cele mai citite

Vara culturală transilvană 2022 va începe sâmbătă, 23 iulie și timp de trei săptămâni vor avea loc zeci de manifestări culturale cu specific german în diferite orașe transilvănene, la Sibiu, Cisnădie, Brașov, Mediaș, Sighișoara, Bistrița, Reghin, dar și în multe sate cu tradiții săsești din Transilvania.

Evenimentul Vara culturală transilvană 2022 va ține trei săptămâni și începând din 23 iulie, participanții vor putea participa la concerte, prezentări, expoziții, diferite ateliere, drumeții în Munții Carpați și multe altele.

Programul își propune să confere vizibilitate și să încurajeze activități culturale în Transilvania, atât în vederea continuității unor tradiții germane, cât și pentru a îndemna persoane de toate vârstele la implicare.

De asemenea, multe activități se adresează îndeosebi tinerilor, încurajând inițiativele acestora. Întreg programul se va desfășura cu precădere în limba germană, menționează comunicatul.

Locuri de muncă

Evenimentul este organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Transilvania, Biserica Evanghelică C.A. din România, Asociația Comunităților Săsești din Germania, Asociația Sașilor din Germania, Asociația Sașilor din Austria, Asociația Tineretului German din Transilvania, Tineretul Săsesc din Germania și Fundația Saxonia.

Cei interesați pot afla mai multe detalii la următorul link:  https://www.kultursommer.ro

spot_img
Ultimele știri

Psihoterapeut Adrian Bratu: „Pierderea iluziei jobului pe viață a declanșat o schimbare profundă în psihologia angajatului modern”

Numărul total de șomeri din România depășește jumătate de milion. Cea mai îngrijorătoare situație se înregistrează în rândul tinerilor...

Știri pe același subiect