7.4 C
Sibiu
duminică, octombrie 5, 2025

Germania, îngrijorată de un nou val Covid. Ministrul Sănătății cere reintroducerea restricțiilor

Cele mai citite

Ministrul german al sănătății, Karl Lauterbach, a declarat că țara ar putea fi lovită de un val „catastrofal” de Covid-19, în următoarea perioadă, dacă nu vor fi puse în aplicare restricțiile.

În timpul unei vizite la Washington, Karl Lauterbach, și-a arătat îngrijorarea cu privire la numărul mare de cazuri Covid raportat în țară: „Dacă intrăm în toamnă aşa cum suntem acum, adică fără noi măsuri de protecţie, fără măşti, fără nimic, ar însemna că numărul de cazuri va creşte accentuat, dar şi că unităţile de terapie intensivă vor fi supraaglomerate”.

Ministrul german susține că ar putea exista o creștere semnificativă de cazuri și în rândul personalului medical, lucru care ar pune presiune mare asupra sistemului de sănătate.

 „Avem nevoie de măsuri, este clar (…) nu este discutabil, vom fi pregătiţi”, a adăugat el, însă fără a preciza ce măsuri ar putea fi implementate, acestea făcând obiectul unor negocieri confidenţiale cu alte ramuri ale administraţiei, inclusiv cu ministerul justiţiei”, a transmis acesta, potrivit dpa, citat de Agrepres.

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Primul meci pe teren propriu pentru CSU Sibiu

CSU Sibiu revine spectaculos, dar cedează la ultima aruncare în fața RapiduluiO seară de sărbătoare, o sală aproape plină...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect