Membrii Clubului Lions Decan au aniversat, vinerea trecută, alături de reprezentanţii celorlalte cluburi Lions din Sibiu, Mediaş, Alba, dar şi Italia şi Germania, 15 ani în serviciul comunităţii din România. Astfel au marcat data de 3 noiembrie 1996, „ Ziua de naştere” a lionismului sibian, când 21 prieteni au pus bazele acestei mişcări la noi în oraş, formând unul din primele cluburi Lions din România. Preşedintele clubului, Marius Olariu, a fost amfitrionul serii şi a vorbit invitiaţilor despre istoria clubului, dar i-a şi premiat pe cei mai vechi susţinători, membri şi parteneri. La eveniment au mai fost prezenţi ministrul economiei, Ion Ariton, prefectul Horaţiu Răcuciu, preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch (şi el membru Lion Clubul Brukenthal). Alături de ei am remarcat printre membrii Lions Sibiu: Grigore Popescu, directorul finanţelor sibiene, Fracisc Török, fost preşedinte al clubului şi director ITM, Gheoghe ªeptilici, fost arhitect şef al Sibiului, avocatul Nicolae Ucă, Cornel Sevestrean, şeful serviciului cărţi de identitate etc. Membrele Cluburilor Lions de femei şi mixte au fost şi ele prezente în frunte cu Adriana Cazan, fost guvernator Lions pentru România şi dr. Carmen Ariton, soţia ministrului economiei, actuala preşedintă a Clubului Lions Millenium. Sub deviza „La dispoziţia comunităţii, la dispoziţia sibienilor” – cu ocazia „Zilelor porţilor lionistice deschise” – Clubul Decan LIONS a organizat în 19 noiembrie, în sala de conferinţe a Hotelului Împăratul Romanilor o nouă acţiune comunitară. Sibienii au beneficiat de informaţii şi consultaţii profesionale gratuite în legislaţia muncii, fiscalitate, urbanism, cadastru, învăţământ, media, evidenţa populaţiei, sănătate, consmulul de droguri, investiţii, turism. Cu aceeaşi ocazie, cei interesaţi au beneficiat de consultaţie oftalmologică gratuită. (C.B.)
Cele mai citite
Ultimele știri
Primul pas spre un Sibiu mai respirabil: start pentru „Strada Școlară”. Mașinile NU vor mai circula în anumite intervale orare
Sibiul testează un model european de succes pentru siguranța elevilor: „Strada Școlară” devine realitate în jurul Școlii „I.L. Caragiale”.Cu...
Articolul precedent
Articolul următor




