Meteorologii prognozează pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria, o vreme în general instabilă, cu averse atât în regiunile montane, cât şi în zona Litoralului.
Conform datelor furnizate AGERPRES de către meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Marina Antonescu, în zona Litoralului, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare.
Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. De asemenea, apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius.
„În cursul zilei de vineri, vremea va fi însorită, dar începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică. Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h”, a precizat specialistul ANM.
În ceea ce priveşte prognoza pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Totodată, sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.
„Aversele şi descărcările electrice vor fi pe parcursul întregii zile de duminică, dar şi luni. Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate”, a spus Antonescu. (AGERPRES)