-0.9 C
Sibiu
marți, martie 19, 2024

Scandal monstru în Veștem. Polițiștii au reținut 6 scandalagii

Cele mai citite

Mai multe persoane care au făcut un scandal monstru la finele săptămânii trecute, în Veștem, au fost reținut de polițiști.

Joi, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut 6 persoane, cercetate penal pentru amenințare, violare de domiciliu, distrugere, lovire sau alte violențe, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

Cele 6 persoane, două femei și patru bărbați, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, din Sibiu și Vâlcea, au fost implicate într-un scandal produs weekendul trecut, pe strada Prund din localitatea Veștem.

„Pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, mai multe persoane s-ar fi agresat fizic și s-ar fi lovit cu obiecte contondente, doi dintre cei implicați fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 11 august, polițiștii au luat măsura reținerii a 6 persoane pentru 24 de ore.

Acestea vor fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unor măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Oferta săptămânii

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Biciclete performante pentru cicliștii CSM Mediaș

Două biciclete au fost oferite de Clubul Sportiv Școlar Mediaș pentru 2 dintre cei mai buni sportivi ai clubului.Miruna...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect