184 de contestații au fost înregistrate în sesiunea august-septembrie a examenului național de Bacalaureat, în județul Sibiu. Potrivit unui raport al IȘJ Sibiu, cele mai multe au fost depuse la Limba și literatura română.
Miercuri, 31 august, la ora 18, s-a finalizat etapa de depunere a contestațiilor pentru rezultatele obținute de elevi la examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, la nivelul celor trei centre de examen din județul Sibiu.
Cele mai multe contestații au fost depuse de către elevii de Colegiul tehnic ”Cibinium” Sibiu (25), Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (24), Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu (19) și Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu (15).
Centralizarea, după depunerea contestațiilor, este următoarea: Limba și literatura română (Real) – 58, Limba și literatura română (Uman) – 18, Limba și literatura germană – 3, Matematică (Mate-Info)-1, Matematică (Științele Naturii) – 3, Matematică (Tehnologic) – 25, Istorie – 12, Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană – 4, Biologie vegetală și animală – 33, Chimie anorganică (Tehnologic) – 2, Fizică (Tehnologic) – 1, Fizică (Teoretic) – 1, Geografie – 17, Logică, argumentare și comunicare- 3, Psihologie – 2, Sociologie – 1.
În conformitate cu OMEN 4 950/2019, art. 11, alin. (4) și art. 12, aln. (1), cu modificările și completările ulterioare ”nota obținută în etapa de soluționare a contestațiilor este notă definitivă, indiferent de punctajul obținut, în plus sau în minus, față de nota acordată în etapa de evaluare inițială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată și reprezintă nota obținută de candidat la proba respectivă”.
Rezultatele finale se vor afișa sâmbătă, 3 septembrie.