Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat, miercuri, că a suspendat poprirea conturilor companiei Blue Air. Compania a cerut eșalonarea datoriilor.
„În urma solicitării transmise în dimineața zilei de 7 septembrie 2022, de eșalonare la plată a obligațiilor restante la Fondul pentru Mediu și a transmiterii documentației necesare pentru începerea procedurii de eșalonare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, Administrația Fondului pentru Mediu a decis suspendarea popririi asupra disponibilităților bănești ale companiei BLUE AIR AVIATION S.A și stabilirea unui grafic pe 12 luni pentru achitarea creanței”, a arătat AFM.
Şeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat miercuri că ia în calcul depunerea în continuare de sesizări către organele de cercetare penală în legătură cu situaţia de la Blue Air. „Ne dorim să înţelegem dacă ceea ce se întâmplă a fost cu intenţie sau îmbracă sau nu şi o formă penală”, a mai spus el arătând că această companie şantează statul român, nu vrea să plătească taxele de mediu şi să ramburseze banii consumatorilor, ascunzându-se în spatele ideii că sunt un operator român şi aduc mari beneficii statului, notează Observator.