Patronatul Producătorilor Industriali de Medicamente din România (PRIMER) reunește cele mai importante 19 situri de fabricație de medicamente din țară. În contextul crizei de energie, reprezentanții susțin că medicamentele ieftine ar putea să dispară de pe piață.
“Fabricile de medicamente din țară primesc o nouă lovitură: au fost scoase total sau parțial din schema de plafonare a prețului la energia electrică. Consecințele vor fi dramatice: medicamente necesare pentru pacienții din România ar putea să dispară, ca urmare a costurilor ridicate de producție”. a transmis patronatul.
Organizația susține că fabricile de medicamente vor fi obligate să cumpere energie electrică de pe piața liberă, la prețuri și de 6 ori mai mari decât cele din prezent, după ce au fost excluse total (marii contribuabili) sau parțial (întreprinderile mici și mijlocii) din schema de plafonare a energiei electrice prin ordonanța 119/2022.
“Cu alte cuvinte, odată cu scoaterea acestui sector economic din schema de plafonare, costurile de producție vor crește exponențial, iar medicamentele la prețuri mici, sub 25 de lei, produse în țară, devin nerentabile, producătorii fiind forțați practic să le scoată din producție”, menționează patronatul, potrivit 360medical.ro.
Astfel, efectul va fi creșterea importului de medicamente mai scumpe, iar producția internă de medicamente va fi grav afectată, cu efecte negative asupra pacienților, sistemului sanitar și economiei naționale.
“Drept urmare, autoritățile din România, prin refuzul de a admite rolul strategic al sectorului producției de medicamente, eliminându-l de sub protecția schemei de plafonare a prețului la energia electrică, îl împinge indirect și într-o competiție inegală cu medicamentele importate, care vor avea de câștigat”, mai arată organizația.