România va furniza energie electrică pentru Republica Moldova, din această noapte

spot_img
Cele mai citite

Hidroelectrica şi Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova, au semnat joi un contract de furnizare a 100 MW energie electrică, iar furnizarea va începe în această noapte, a anunţat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Hidroelectrica şi Energocom, companie desemnată de Guvernul Republicii Moldova – Andrei Spînu, au semnat astăzi un contract de furnizare – 100 MW. În această noapte începe furnizarea de energie electrică, pentru Republica Moldova. Am fost, suntem şi vom fi alături de cetăţenii din Republica Moldova”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că prin OUG 138/2022, care a fost adoptată miercuri, a fost modificată OUG nr. 119/2022 astfel că „în situaţii excepţionale cauzate de efectele războiului din Ucraina asupra siguranţei în furnizarea cu energie electrică a Republicii Moldova, producătorii de energie electrică au obligaţia să încheie contracte bilaterale, în limita cantităţilor disponibile, prioritar cu traderi/furnizori de energie electrică desemnaţi de către Guvernul Republicii Moldova, în acest sens, la preţul de referinţă prevăzut în anexa nr. 2.

Energia electrică vândută în aceste condiţii acoperă exclusiv necesarul de consum al consumatorilor finali din Republica Moldova”. (AGERPRES)

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Frontex va monitoriza rețelele sociale, pentru a combate migrația ilegală în UE. Ce propune Comisia Europeană

Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Frontex, ar putea primi noi atribuții pentru monitorizarea conținutului...

Știri pe același subiect