S-au finalizat lucrările de modernizare în zona de blocuri Hipodrom cuprinsă între străzile N. Iorga – Luptei – bulevardul V. Milea – Rahovei – b-dul M. Viteazu. Investiția a fost în valoare de aproximativ 29 de milioane de lei.
“Am încheiat lucrările și în această ultimă zonă din cartierul Hipodrom. Investiția în valoare de aproximativ 29 de milioane de lei a însemnat modernizarea infrastructurii și a sistemului de iluminat public, dar și revigorarea zonelor verzi și ordonarea acestora, precum și crearea de locuri de joacă și a unei zone de odihnă. Și în cartierul Ștrand ne apropiem de finalizare, iar în cartierul Terezian avansăm, termenul fiind primăvara anului 2023”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
În ce au constat lucrările
– Străzile și aleile din zonă au fost reabilitate. S-au modernizat aleile carosabile Călărașilor, Roșiorilor, Artileriștilor, Geniștilor și Infanteriștilor, precum și aleile pietonale. De asemenea, în cadrul proiectului s-a intervenit cu reparații pe străzile Luptei, Porumbacului și Cernei.
Trotuarele din întreaga zonă au fost optimizate pentru persoanele cu nevoi speciale, la intersecții fiind amenajate rampe.
– Au fost amenajate spații verzi în suprafață de aproximativ 26.000 de mp, prin însămânțarea cu iarbă și plantarea a peste 500 de arbori ornamentali
-3 locuri de joacă noi
– S-au amenajat 2 zone de fitness
– S-a creat o zonă de odihnă în spațiul dintre str. Rahovei și Aleea Artileriștilor, amenajată cu bănci, în care urmează să se planteze încă 10 arbori și arbuști și să se pună gazon.
– Prin reconfigurare și ordonare au rezultat 1.100 de locuri de parcare, marea majoritate amenajate cu grile înierbate
– Iluminatul public a fost modernizat prin instalarea a 250 de stâlpi de iluminat cu corpuri de iluminat eco eficiente, cu LED, care urmează să fie conectate la sistemul de telegestiune.
De asemenea, primăria mai menționează că rețeaua de alimentare cu energie a iluminatului a fost refăcută, punctele de aprindere fiind separate de posturile de transformare aparținând SC Electrica, ceea ce permite Primăriei Sibiu să administreze mai eficient sistemul de iluminat public.
– Canalizarea pluvială a fost modernizată pentru o mai bună evacuare a apei de ploaie
– A fost amenajată tubulatura subterană pentru coborârea cablurilor de telecomunicații suspendate pe stâlpi de către firmele deținătoare a acestor rețele.
– Au fost complet reamenajate platformele de colectare a deșeurilor menajere.
Spațiile dintre blocuri au fost reglementate ca zonă rezidențială, viteza limitându-se la 20 km/oră pentru creșterea siguranței pietonilor.