Aderând târziu la Uniunea Europeană și la NATO, dominanta psihologică de națiune periferică ne-a zdruncinat serios respectul de sine și ne-a accentuat complexul de inferioritate față de SUA sau Germania. În contextul alegerilor prezidențiale, abuzul de putere și ignorarea regulilor în statul român ne-au amintit de absolutismul din Africa Subsahariană. Feudalismul teleormănean și cimitirele de votanți necunoscuți sunt într-un contrast evident cu opțiunea politică a diasporei.
Această campanie electorală a extras cea mai grețoasă zeamă a naționalismului cel mai anacronic. Șovinismul, dar și secesionismul ardelean s-au tupilat prin diverse voci în spațiul public.
În meciul alegerilor prezidențiale din 16 noiembrie, arbitrul a trișat. Nu știu ce e în sufletul primarilor trecuți la PSD, UNPR sau în poala lui Tăriceanu prin suspendarea unei legi prin ordonanță de urgență. Știu însă ce e în sufletul oricărui pesedist din organele de conducere, se ascut cu talent cuțitele pentru a-l jugăni pe primul ministru poreclit cu atâta duioșie de Ion Iliescu “Cârlanul”. Dragnea, Ghiță și restul au o poftă nebună de a-l aseza pe Victor Ponta în aceiași băncuță cu Mircea Geoană. Probabil că în primă instanță pofta de bani și de putere va prima totuși. În timp ce patriotul Oprea al UNPR-ului și mereu versatilul UDMR își vor face grăbiți bagajele.
Euforia de a-i trage scăunelul lui Victor Ponta și nesimțirii celor din PSD din cea mai urâtă campanie electorală se va domoli când dinozaurii cu pene ai formațiunii politice ce l-a sprijinit pe Klaus Iohannis vor ieși în față. Pentru că echipa de campanie a primarului Sibiului a fost una slabă, deosebit de slabă. Meritul ACL în victoria lui Klaus Iohannis este unul minor.
Domnul președinte Iohannis trebuie să își aducă aminte că cetățenii care l-au ales au niște așteptări uriașe de la dumnealui. Ura, antipatiile, discursurile xenofobe și intolerante, atacurile la persoană și restul de mizerii ce au populat acestă campanie electorală, trebuiesc eliminate din discursul public.
Meritul României și al cetățenilor români e că au votat un minoritar sas, neortodox, care le-a promis o Românie ca Sibiul. Obligația președintelui este de a nu le spulbera lor așteptările, înlocuind pesedismul josnic cu lăcomia celorlalți.
Să nu uităm că unicul lucrul ce îl putea bate pe Ponta, a fost atât previzibil, exact domnul Victor Ponta. Și desigur acel exemplu recent de o aroganță cumplită “dreptul de vot e propagandă”.