Un bărbat care a tâlhărit o sibiancă în plină stradă a fost prins de polițiști.
Marți, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Șura Mare, cercetat penal pentru tâlhărie calificată.
Bărbatul este bănuit că, în 20 decembrie 2022, în jurul orei 22, pe strada Papiu Ilarian din municipiul Sibiu, a atacat o femeie și i-a luat geanta în care se aflau documentele personale și suma de 5.300 de lei.
„Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 10 ianuarie, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Acesta va fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.